Berlinul nu a notificat încă în mod oficial Varşovia cu privire la decizia de a permite trimiterea tancurilor Leopard 2 în Ucraina, a declarat, marţi, un oficial polonez pentru CNN. Miercuri, Parlamentul gernam va dezbate problema trimiterii de tancuri în Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Parlamentul Germaniei va dezbate miercuri trimiterea tancurilor Leopard în Ucraina, transmite CNN.

Partidele de opoziţie Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin-Socială (CSU) au solicitat dezbaterea, argumentând că vor să "pună capăt blocadei Leopardului din guvernul federal".

Partidele de opoziţie spun, potrivit site-ului parlamentar, că guvernul german "trebuie să se teamă că pierde încrederea aliaţilor săi".

Dezbaterea va începe la ora 9.05, ora Europei Centrale.

ŞTIRE INIŢIALĂ: În cursul zilei de marţi, biroul de presă al guvernului german a confirmat primirea unei cereri poloneze de a exporta tancurile de luptă principale de fabricaţie germană în Ucraina.

Cotidianul Der Spiegel a relatat marţi că cancelarul german Olaf Scholz a decis să livreze tancuri de luptă Ucrainei după "luni de dezbateri". 

Decizia se referă la cel puţin o companie de tancuri Leopard 2 A6 care vor fi furnizate din stocurile Bundeswehr, a precizat Der Spiegel.

Alţi aliaţi, în special nordici, intenţionează să urmeze exemplul Germaniei şi să furnizeze tancuri Leopard către Kiev din stocurile lor.

Pe termen lung, mai multe tancuri ar putea fi restaurate pentru a fi apte de utilizare, mai scrie Der Spiegel.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.