Un incendiu a izbucnit, marţi seara, în bucătăria unui apartament dintr-un bloc din Craiova, 15 persoane fiind evacuate de pompieri, iar alte 20 ieşind singure din imobil. Nimeni nu a fost rănit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj a anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în bucătăria unui apartament situat pe strada Tineretului din Craiova, acolo deplasându-se două autospeciale cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD. 
 
“La sosirea forţelor la locul intervenţiei, incendiul se manifestă cu degajare de fum, fără pericol de propagare la vecinătăţi. Au fost evacuate aproximativ 15 persoane de către pompieri, iar 20 de persoane s-au autoevacuat. Nu a fost nevoie de acordare de îngrijiri medicale nici unei persoane”, a anunţat ISU Dolj.
 
Pompierii au reuşit să stingă incendiul.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.