Seria documentară în patru părţi „Branson”, regizată de Chris Smith („100 Foot Wave”), prezintă numeroasele aventuri în afaceri ale celebrului antreprenor Richard Branson. Primul episod din cele patru este disponibil pe HBO Max, urmând ca restul de episoade să fie difuzate, pe rând, în fiecare vineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înainte de a face posibil un zbor istoric, fiind primul pasager ce ajunge în spaţiu cu propria navă, în iulie 2021, antreprenorul miliardar Richard Branson poartă o conversaţie cu regizorul Chris Smith despre riscul la care se expune.

În această serie documentară, Smith poartă privitorul într-o călătorie amplă şi intimă de-a lungul a 70 de ani, începând cu copilăria lui Branson, fiul rătăcitor al unei mame energice şi severe din Marea Britanie, şi continuând cu îndrăzneala lui extremă care l-a ajutat să îşi extindă afacerile şi să îşi promoveze brandurile, explorând pe parcursul celor patru episoade pofta insaţiabilă pentru aventuri cu mize mari, culminând cu lansarea zborului spaţial comercial.

Îmbinând informaţii intime de la membrii familiei, asociaţi de afaceri şi jurnaliştii, cu decenii de filmări de arhivă şi personale, „Branson” dezvăluie omul din spatele numeroaselor afaceri de succes şi aventuri.

Episoade

101 „Words and Music”/ „Cuvinte şi muzică”

Cu 16 zile înainte să zboare în spaţiu, antreprenorul Richard Branson reflectă asupra primilor săi ani şi influenţa pe care a avut-o mama sa. Ca adolescent dislexic, Branson a părăsit şcoala pentru a crea revista numită Student, care a dus la o afacere cu discuri disponibile la comandă prin corespondenţă şi, în cele din urmă, la crearea Virgin Records şi a magazinelor Virgin.

102 „Atlantic”

În anii 1980, pe măsură ce Virgin Records devine un succes, Branson începe să exploreze întregul potenţial al brandului, care în cele din urmă a condus la lansarea Virgin Atlantic. Pentru a atrage atenţia presei asupra noii sale companii aeriene, Branson încearcă o serie de cascadorii periculoase, inclusiv doborârea recordului de viteză transatlantic cu barca şi un balon care sfidează moartea.

103 „Fight or Flight” / „Ceartă sau zbor”

În ciuda unui început nesigur, Virgin Atlantic are câştig de cauză într-un proces de defăimare intentat împotriva rivalei British Airways. Urmărind ambiţii şi mai mari, Branson anunţă planurile sale de a dezvolta o companie de zboruri spaţiale comerciale, Virgin Galactic, dând startul unei aventuri ce se întinde pe parcursul un deceniu.

104 „Space”/ „Spaţiu”

În perioada premergătoare primului zbor de pasageri al Virgin Galactic din iulie 2021, istoria anevoioasă a companiei este examinată atent – de la conceperea sa şi zborurile de testare până la o licitaţie controversată pentru obţinerea unui sprijin guvernamental în perioada pandemiei. După aproape două decenii de cercetări, teste şi eşecuri, Branson e de neclintit şi se îndreaptă spre spaţiu.

„Branson” este regizat de Chris Smith, iar Kate Noble este producător executiv. Nancy Abraham şi Lisa Heller sunt producători executivi HBO, iar Tina Nguyen producător senior.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.