Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, i-a transmis, miercuri, omologului său turc, Hulusi Akar, „opoziţia sa puternică” faţă de lansarea unei noi ofensive de către Ankara în Siria, potrivit Pentagonului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Turcia a efectuat o serie de raiduri aeriene în nord-estul Siriei la 20 noiembrie asupra poziţiilor luptătorilor kurzi, membri ai grupărilor pe care le descrie drept „terorişti”. Iar preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi-a reiterat săptămâna trecută intenţia de a ordona, „când va veni momentul”, o ofensivă la sol.

Austin „a cerut detensionare şi a împărtăşit opoziţia puternică a Departamentului de Apărare faţă de o nouă operaţiune militară turcească în Siria”, a spus Pentagonul într-un comunicat. El a transmis, de asemenea, condoleanţe pentru victimele atacului de la Istanbul din 13 noiembrie, în urma căruia şase persoane au fost ucise şi peste 80 rănite. Turcia i-a acuzat pe kurzi că au comandat atacul, fapt negat de aceştia. 

Cu o zi înaintea acestui schimb dintre Lloyd Austin şi omologul său, purtătorul de cuvânt al Pentagonului declarase că o operaţiune la sol a Turciei în Siria ar risca să „compromită” câştigurile războiului împotriva grupării Stat Islamic (IS) din această ţară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.