Un şoferul de taxi a murit, iar cei patru pasageri din autoturism au fost răniţi. sâmbătă seară, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un autobuz, pe Bulevardul Regina Maria din Capitală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Astăzi, 19 Noiembrie a.c., în jurul orei 22:44, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la un accident rutier care s-a produs pe bd.Regina Maria, din sectorul 5.  Din informaţiile preliminare, conducătorul unui autoturism taxi care circula pe bd.Regina Maria dinspre str. 11 Iunie ar fi pierdut control asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autobuz din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti care circula din sensul opus”, anunţă Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei.
 
În urma accidentului de circulaţie şoferul taxiului a decedat, iar cei patru pasageri aflaţi în autoturism au fost răniţi, fiind transportaţi la spital.
 
”Se efectuează cercetarea la faţa locului în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.
Traficul rutier este restricţionat pe bd.Regina Maria, dinspre str. 11 Iunie către şos.Viilor, pe ambele sensuri de deplasare”, precizează poliţiştii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.