Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, în parteneriat cu Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna – ASIMCOV, a lansat, vineri, platforma ”Harta Digitală a Apelor Minerale - BALNEOMAP”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României, platforma indică 39 de localităţi cu potenţial balnear excepţional, indiferent că au sau nu statut de staţiune balneoclimaterică,  şi 200 izvoare de apă minerală, majoritatea nevalorificate, din judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, şi conţine informaţii despre acestea utile pentru cetăţeni.  

Prin cooptarea altor instituţii din administraţia publică şi universităţi se urmăreşte extinderea proiectului. 

”România deţine 60% dintre apele minerale din Europa. Este timpul să le valorificăm durabil. Mă bucur că am avut posibilitatea să finanţăm de la centrul guvernului o astfel de iniţiativă inovatoare care cred că reprezintă un pas important pentru a scoate la lumină una dintre resursele României cu cel mai mare potenţial. Pe lângă turism, economie şi dezvoltarea locală sustenabilă, popularizarea apelor minerale are un rol extrem de important şi pentru Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 3 care se referă la o viaţă sănătoasă. Este foarte important ca cetăţenii să aibă acces la aceste informaţii despre efectele terapeutice ale apelor pe care le găsim în ţara noastră. Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă rămâne un partener implicat în proiecte de acest fel care aduc o contribuţie reală la viitorul sustenabil pe care încercăm să îl construim”, a declarat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. 

Potrivit documentului citat, prin acest proiect a avut loc inventarierea resurselor balneare regionale, crearea monografiei digitale ale acestora şi conştientizarea în rândul cetăţenilor asupra beneficiilor utilizării resurselor naturale terapeutice cum sunt apele minerale şi mofetele.  

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.