Libanul a înregistrat un prim deces din cauza holerei - după reapariţia acestei boli la începutul lui octombrie şi după o creştere puternică a numărului cazurilor în Siria vecină, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministerul libanez al Sănătăţii a anunţat miercuri că a înregistrat 26 de persoane bolnave de holeră în octombrie, din care una a murit. Ministerul nu precizează naţionalitatea persoanei care amurit.

Ministrul libanez al Sănătăţii Firas Abiad a anunţat marţi că ”majoritatea pacienţilor sunt deplasaţi sirieni”.

”Lipsa unor servicii de bază, precum apa potabilă sau o reţea de canalizare, în locurile în care se află deplasaţii (sirieni) constituie un teren fertil pentru extinderea epidemiei în Liban”, a avertizat el.

Libanul a anunţat că găzduieşte 1,5 milioane de sirieni care au fugit din ţara lor. Majoritatea trăiesc în sărăcie, iar condiţiile lor de trai s-au degradat din cauza gravei crize economice din Liban.

Potrivit unui bilanţ prezentat marţi de agenţia oficială, Siria a înregistrat 700 de cazuri de holeră, inclusiv 41 de morţi, începând din septembrie.

Holera este o infecţie diareică acută care provoacă o dezhidratare în unele cazuri mortală. Ea se ia prin consumul de apă sau de produse alimentare contaminate cu bacteria vibrio cholerae. Boala se dezvoltă în zone adesea populate şi care au un acces limitat la apă potabilă sau fără reţele de asanare adaptate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.