Preţurile petrolului au crescut miercuri cu peste 1%, iar în timpul şedinţei au atins maxime ale ultimelor trei săptămâni, în urma deciziei OPEC+ de a efectua cele mai mari reduceri ale producţiei de după pandemia de Covid, din 2020, în pofida unei oferte limitate şi a opoziţiei Statelor Unite şi a altor ţări faţă de reduceri, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preţurile au crescut, de asemenea, pe baza datelor guvernului SUA care au arătat că stocurile americane de ţiţei şi combustibil au scăzut săptămâna trecută.

Cotaţia ţiţeiului Brent a crescut cu 1,57 dolari, sau cu 1,7%, la 93,37 dolari pe baril. Preţul petrolului Brent a atins un maxim al sesiunii de 93,96 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din 15 septembrie.

Preţul ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 1,24 dolari, sau cu 1,4%, la 87,76 dolari pe baril. În timpul tranzacţiilor, preţul petroului WTI a ajuns la 88,42 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din 15 septembrie.

Preţurile petrolului Brent şi WTI au crescut brusc în ultimele două zile.

Reducerea producţiei de petrol cu 2 milioane de barili pe zi (bpd) decisă de OPEC+ ar putea stimula o redresare a preţurilor petrolului, care au scăzut la aproximativ 90 de dolari, de la 120 de dolari în urmă cu trei luni, din cauza temerilor de o recesiune economică globală, creşterea ratelor dobânzilor din SUA şi dolarul mai puternic.

Cotaţiile petrolului au crescut săptămâna aceasta în aşteptarea reducerilor, a declarat Fiona Cincotta, analist senior al pieţelor financiare la City Index.

Cincotta  a mai spus că impactul real al reducerii producţiei ar fi mic, având în vedere că unii dintre membrii OPEC+ nu reuşesc să-şi atingă cotele de producţie”.

În august, OPEC+ şi-a ratat ţinta de producţie cu 3,58 milioane bpd, deoarece mai multe ţări pompau deja cu mult sub cotele lor existente.

”Credem că noile ţinte de producţie vor fi suportate în cea mai mare parte de ţările din Orientul Mijlociu, conduse de Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite şi Kuweit”, a declarat un analist al firmei Rystad Energy, Jorge Leon.

Statele Unite presează producătorii OPEC+ să evite reducerile profunde de producţie, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu chestiunea, în timp ce preşedintele Joe Biden încearcă să prevină o creştere a preţurilor benzinei din SUA înaintea alegerilor de la mijlocul mandatului pentru Congres, din 8 noiembrie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.