Un tânăr s-a autoincendiat, în oraşul Reazan, situat la sud-est de Moscova, urlând că ”nu vrea să se ducă pe front” şi prezenta arsuri pe 90% din suprafaţa corpului, la mai puţin de o săptămână după ce preşedintele rus a decretat o mobilizare a 300.000 de oameni care să-i consolideze trupele prezente în Ucraina, ilustrând disperarea profundă care a cuprins o parte a societăţii ruse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tânărul, care a fost mobilizat, s-a dus în parcarea autogării din oraş, s-a stropit cu un lichid inflamabil şi şi-a dat foc.

Publicaţia independentă Novaia Gazeta, care a difuzat imagini înregistrate de camere de supraveghere, scrie că victima are arsuri pe 90% din suprafaţa corpului şi că a urlat, că ”nu vrea să se ducă pe front”.

”Stătea în drum, lângă autobuze. A luat foc şi a început să râdă şi să strige că nu vrea să se ducă în operaţiunea specială din Ucraina. Toate hainele i-au ars. Poliţia a venit imediat şi l-a luat mai târziu. A venit o ambulanţă”, declară un martor site-ului YA62.ru.

Manifestaţiile împotriva invaziei Ucrainei de către Rusia, la 24 februarie, au rămas marginale, însă anunţarea uni mobilizări parţiale a precipitat evenimentele.

Novaia Gazeta scrie că 54 de centre de înrolare militară şi clădiri administrative au fost incendiate de la începutul războiului, dintre care 17 în ultimele cinci zile.

Un bărbat a deschis focul, luni, într-unul dintre aceste centre de recruitare, la Ust-Ilimsk, în regiunea Irkuţk, în Siberia, şi l-a rănit grav pe şeful centrului.

Comitetul rus de anchetă a anunţat că suspectul, un locuitor al oraşului în vârstă de 25 de ani, a fost arestat.

Victima a fost spitalizată în stare gravă.

”Anchetatori şi un criminolog acţionează la locul incidentului. Toate circumstanţele incidentului vor fi clarificate. Suspectul a fost arestat. El este interogat de către anchetatori. Victima a fost condusă într-o structură medicală”, a declarat postului francez BFMTV principala asistentă a şefului Comisiei ruse de anchetă din regiunea Irkuţk, Karina Golovaceva.

Manifestaţii s-au multiplicat, în ultimele zile, în mai multe regiuni defavorizate împotriva mobilizării parţiale, uneori haotică.

Puterea rusă este acuzată de faptul că încearcă să mobilizeze cu prioritate în zone sărace şi izolate.

Numeroşi ruşi au luat cu asalt frontierele şi aeroporturile, după ce Putin a anunţat mobilizarea miercuri.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a recunoscut ”greşeli” în această mobilizare, care urmează să fie corectate şi a sugerat că Kremlinul nu exclude o închidere a frontierelor, cu scopul de a împiedica fuga bărbaţilor la vârsta la care pot lupta.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.