Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că au fost achiziţionate în acest moment 1.5 milioane de doze de vaccin antigripal, din care un milion de doze au fost deja distribuite la DSP şi la medicii de familie. Este primul an când vaccinul e adus în luna septembrie, a mai spus ministrul, el afirmând că speră ca ministerul şi medicii să convingă cât mai multă lume să se vaccineze, pentru că până acum au rămas cantităţi împortante de vaccin care nu au mai putut să fie utilizate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Sănătăţii a anunţat, luni, despre campania de vaccinare împotriva gripei, că au fost achiziţionate în acest moment 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal, din care 1 milion a fost deja distribuit la DSP şi au început să primească şi medicii de familie. ”În cursul aceste săptămâni vor fi livrate Direcţiei de Sănătate Publică şi restul de 500.000 de doze”, a mai anunţat ministrul.

Alexandru Rafila a spus că este primul an, din istoria pe care o cunoaşte, începând cu anul 2001, când vaccinul antigripal este adus în luna septembrie.

”Am ţinut foarte mult la acest lucru, din două motive, ca să generăm campania de vaccinare în trimestrul al treilea, să putem să o facem încă de la începutul celui de-al treilea trimestru şi să nu mai fim puşi în situaţia care s-a repetat an de an de a trimite în teren vaccinuri la mijlocul lunii decembrie sau în luna ianuarie, ceea ce a dus la o adresabilitate scăzută, un interes scăzut al populaţiei pentru vaccinare, a creat tensiuni şi nu în ultimul rând, au rămas cantităţi împortante de vaccin care nu au mai putut să fie utilizate”, a arătat ministrul Sănătăţii.

Rafila a menţionat faptul că, aşa cum a spus şi în cazul vaccinurilor COVID, ”distrugerea unor cantităţi mari de vaccinuri nu este în regulă”.

”Cantităţi mari de vaccinuri nu trebuie în niciun fel distruse, trebuie o bună planificare dar buna planificare depinde şi de momentul aprovizionării. Sperăm ca împreună cu medicii de familie să reuşit în acest an să convingem cât mai multă lume să se vaccineze”, a afirmat el.

Alexandru Rafila a mai spus că, dacă această cantitate de 1,5 milioane de doze va fi insuficientă, atunci vor continua cu achiziţia, pentru că există un acord cadru care le permite acest lucru.

Categoriile eligibile pentru vaccinare sunt, potrivit ministrului Sănătăţii, pacienţii cu afecţiuni cronice, persoanele peste 65 de ani, gravidele şi copiii şi bătrânii din centrele de ocrotire, precum şi personalul medical, cel de îngrijire, care lucrează în aceste centre.

”Anul trecut, până la finalul campaniei, din cele 2,5 milioane de doze, au fost folosite 1,5 milioane”, a mai spus ministrul, precizând că acesta este motivul pentru care s-au oprit la această cantitate în sezonul 2022-2023.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.