Rubla rusească a urcat vineri la noi maxime ale ultimelor luni, în timp ce acţiunile au scăzut în tranzacţii volatile, deoarece Moscova mobilizează aproximativ 300.000 de militari pentru conflictul din Ucraina, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În pofida ordinului de mobilizare al preşedintelui Vladimir Putin, rubla a atins cel mai înalt nivel faţă de dolarul american şi euro din iulie, în tranzacţiile de la Moscova.

Rubla a avansat cu 3,5%, la 56,79 unităţi pentru un dolar, cel mai ridicat nivel din 22 iulie.

Controalele valutare şi plăţile de taxe de la sfârşitul lunii, prin care exportatorii ruşi îşi transformă câştigurile în valută străină în ruble pentru a face plăţi către Trezorerie, oferă un impuls rublei în pofida factorilor geopolitici contrari, spun analiştii.

Oferta crescută de valută străină de la exportatori şi rapoartele privind mai multe sancţiuni împotriva Moscovei din partea Uniunii Europene, care fac investiţiile în valută mai puţin atractive, susţin rubla, a spus SberCIB Investment Research, într-o notă.

Ministerul de Finanţe a majorat taxele pe petrol şi gaze şi a spus că nu va reveni la regula bugetară obişnuită până în 2025.

Regula bugetară dictează cât de mult din veniturile Rusiei obţinute din exporturile de petrol şi gaze sunt utilizate pentru cheltuielile guvernamentale de zi cu zi şi cât de mult este din aceste venituri revin fondului suveran al guvernului.

Concepută pentru a ate4nua diferenţele dintre perioadele de boom şi criză, regula a fost suspendată la începutul acestui an din cauza noii situaţii financiare a Rusiei.

Cu toate acestea, acţiunile ruseşti au scăzut puternic vineri, deoarece pieţele rămân nervoase cu privire la modul în care mobilizarea din Rusia va afecta conflictul.

Indicele RTS denominat în dolari a scăzut cu 0,9%, până la 1.163,3 puncte. Indicele rusesc MOEX bazat pe ruble a coborât cu 4,1% mai slab, la 2.100,4 puncte.

 Acţiunile ruseşti au înregistrat o volatilitate sporită toată săptămâna, ca răspuns la ordinul de mobilizare şi pe măsură ce Moscova organizează referendumuri în patru regiuni ale Ucrainei privind aderarea la Rusia.

După ce au crescut în sesiunea de joi ca urmare a ştirilor că  vaavea suficient flux de numerar liber pentru a plăti dividende intermediare, acţiunile Gazprom au scăzut vineri cu 2,6% în ruble, în conformitate cu evoluţia pieţei.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.