Eroziunea coastelor ameninţă să prăbuşească mai multe castele emblematice pentru moştenirea britanică, inclusiv cel în care s-ar fi născut Regele Arthur, a alertat vineri organismul public English Heritage, care administrează aproximativ 400 de monumente istorice din Anglia, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Câteva dintre cele mai importante repere istorice de coastă ale Angliei sunt în pericol de a dispărea pentru totdeauna din cauza accelerării eroziunii costiere”, a spus organismul într-un comunicat.

Printre aceste monumente, English Heritage menţionează şase castele „deosebit de ameninţate”, din cauza „situaţiei lor expuse şi fragilităţii stâncilor pe care sunt construite”.

Acestea includ castelul medieval de la Tintagel din Cornwall, unde se spune că s-ar fi născut Regele Arthur, Castelul Piel din Cumbria şi Golful Fort Bayard, vechi de 500 de ani, situat în punctul estuarului Dart, în sudul ţării.

În încercarea de a le salva, organizaţia face apel la donaţii, sperând să strângă câteva milioane de lire sterline.

„Pentru ca aceste clădiri de pe coastă să supravieţuiască pentru deceniile următoare, trebuie să le consolidăm zidurile şi să construim protecţii contra mării pentru a le proteja”, explică English Heritage.

Datorită naturii sale insulare, Regatul Unit este expus în mod deosebit eroziunii costiere. Un raport recent al Agenţiei de Mediu din Marea Britanie a estimat că una din şase persoane este expusă riscului de inundaţii din cauza ploii sau a creşterii nivelului mărilor şi că un milion de oameni ar fi direct afectaţi de creşterea apelor mărilor până la sfârşitul secolului.

Începând cu anii 1900, nivelul mării a crescut cu aproximativ 16,5 cm în Marea Britanie, iar rata anuală a creşterii s-a dublat într-un secol, potrivit unui raport al Ministerului Meteorologic al Marii Britanii publicat în iulie.

„Eroziunea litoralului englez nu este o noutate, dar cantitatea de teren pierdută în ultimii ani este alarmantă, iar unele scenarii indică faptul că nivelul mării ar putea creşte cu până la un metru până la sfârşitul secolului”, avertizează Rob Woodside, un oficial al English Heritage citat în comunicatul de presă.

Anul trecut, o parte dintr-un zid al Castelului Hurst datând din secolul al XIX-lea din Hampshire (sud) se prăbuşise astfel, apa erodându-i fundaţiile, aminteşte organizaţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.