Librăria online Libris.ro investeşte 300.000 euro în 835 de panouri fotovoltaice dispuse pe întreaga suprafaţă a acoperişului depozitului de la Braşov şi devine independentă energetic. Cu o suprafaţă de 5.000 mp şi cu o capacitate de stocare de peste 1 milion de cărţi, Libris deţine la Braşov cel mai mare depozit de carte din România dedicat unei librării online.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cu o suprafaţă de 5.000 mp şi cu o capacitate de stocare de peste 1 milion de cărţi, Libris deţine la Braşov cel mai mare depozit de carte din România dedicat unei librării online. Compania continuă investiţiile în dezvoltarea tehnologiilor şi anunţă transformarea depozitului în “depozit verde”, prin implementarea a 835 de panouri fotovoltaice dispuse pe o suprafaţă de 4.000 mp, estimând o producţie anuală de 330.000 Kwh. Astfel, peste 95% din nevoia anuală de consum va fi asigurată prin sistemul propriu de producţie a energiei”, anunţă compania.

Pe lângă colectarea selectivă, modificarea ambalajelor, renunţarea la bandă adezivă, implementarea livrării coletelor la lockere şi puncte de colectare, Libris continuă acţiunile de dezvoltare sustenabilă prin implementarea unui sistem de panouri fotovoltaice.

Dispuse pe întreaga suprafaţă a acoperişului depozitului Libris, respectiv 4.000 mp, cele 835 de panouri fotovoltaice acoperă aproape integral nevoia de consum a depozitului, producţia de energie anuală fiind estimată la 330.000 Kwh.

”Încă din etapa de construcţie a depozitului, am gândit structura acoperişului pentru a putea susţine un sistem de panouri fotovoltaice. Construcţia sustenabilă a depozitului a fost un obiectiv foarte important pentru noi, şi vorbim aici despre echipamente eficiente din punct de vedere energetic, termoizolaţie, parcare pentru biciclete, spatiu verde şi multe altele. Drumul spre un depozit verde de carte continuă prin montarea panourilor fotovoltaice, un sistem de producţie a energiei practic, ecologic şi eficient”, a precizat Laura Ţeposu, CEO Libris.ro.

Analiza de cost, identificarea potenţialului solar al acoperişului, eficientizarea consumului, alegerea unui kit adaptat nevoilor companiilor, dar mai ales achiziţia panourilor fotovoltaice de la un furnizor autorizat, precum şi mentenanţa periodică sunt principalele aspecte luate în calcul de către cei ce îşi doresc să devină independenţi energetic. Partenerul Libris în execuţia sistemului fotovoltaic a fost Promelek, furnizor cu experienţă de peste 25 de ani în domeniul instalaţiilor şi echipamentelor electrice şi pioneri în implementarea tehnologiei smart în România.

Investiţia totală făcută de Libris în sistemul fotovoltaic s-a ridicat la 300.000 euro, proiectului fiind implementat în această vară.

”Având în vedere volatilitatea ridicată a pieţei energiei clasice, unde costurile de tranzacţionare au o creştere accelerată, panourile fotovoltaice ne oferă stabilitate şi predictibilitate. Am ales să susţinem integral investiţia din resurse proprii şi estimăm că va fi amortizată în maxim 5 ani, având în vedere independenţa energetică pe care am câştigat-o. Am avut în vedere accesarea facilităţilor de finanţare, dar am preferat să ne mişcăm mai agil şi să realizăm proiectul în această vară, pentru ca sistemul să fie funcţional cât mai rapid”, a mai precizat Laura Ţeposu.

Panourile fotovoltaice montate sunt mono-cristaline, ceea ce asigură eficienţă mare în cazul radiaţiei solare, au o putere măsurată de 328 kw, eficienţă 21% fiind orientate spre Sud, cu inclinaţia de 13 grade.

Afacere 100% românească, Libris a intrat pe piaţa de carte în 1991, cu librăria Şt. O. Iosif din Braşov. În 2009, apare Libris.ro care, în 13 ani de existenţă în online, a devenit nume de referinţă pe segmentul de librării, livrând comenzi către 1,6 milioane de clienţi din întreaga lume.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.