Ponderea cumpărăturilor online în retailul din Europa Centrală şi de Est a crescut constant în ultimii ani. În ultimii 5 ani, ponderea vânzărilor online în Europa Centrală şi de Est a crescut cu 9 puncte procentuale până la 15%, iar în următorii 4 ani se estimează că procentul se va majora la până la 20%, potrivit previziunilor CBRE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Graniţa dintre cumpărăturile online şi cele offline devine din ce în ce mai puţin perceptibilă. Observăm o tendinţă evidentă a companiilor din retail către abordarea omnichannel, în special către combinarea diferitelor canale de vânzare adaptate nevoilor individuale ale consumatorului, iar acest lucru necesită o dezvoltare şi mai amplă a comerţului electronic, care s-a accelerat semnificativ în ultima perioadă. În ultimii 5 ani, ponderea vânzărilor online în Europa Centrală şi de Est a crescut cu 9 puncte procentuale până la 15%, iar în următorii 4 ani se estimează că procentul se va majora la până la 20%”, potrivit previziunilor CBRE.  

În Europa Centrală şi de Est, canalul online acoperă în prezent 15% din totalul vânzărilor în retail, restul de 85% fiind cumpărături offline. Între 2016 şi 2021, ponderea comerţului electronic a crescut cu 9 puncte procentuale, de la 6% la 15%, iar până în 2026 ar putea acoperi până la o cincime din retail, potrivit estimărilor CBRE. Creşterile se observă în aproape toate categoriile de produse.

În ultimii 5 ani, însă, vânzarea de alimente şi băuturi a fost cea care a crescut cel mai rapid; cota sa din comerţul electronic fusese anterior marginală, în timp ce la sfârşitul anului 2021 era de până la 5% din piaţă. Jucăriile şi jocurile, precum şi bunurile de uz casnic au început, de asemenea, să-şi facă simţită prezenţa şi mai puternic, deţinând împreună aproximativ 2% din totalul cumpărăturilor online. 

”Ponderea cumpărăturilor online în retailul din regiunea CEE a crescut constant în ultimii ani. Pandemia a fost impulsul care a accelerat şi mai mult această evoluţie şi care va continua să dicteze ritmul de dezvoltare în următorii ani. Cele mai populare categorii de bunuri achiziţionate online includ electronicele, cu o cotă de piaţă de 14%, hainele şi încălţămintea, care reprezintă 10% din totalul achiziţiilor. Trebuie adăugat că, exceptând anul pandemic 2020, cumpărăturile offline sunt, de asemenea, în creştere, iar previziunile pentru acest segment sunt şi ele optimiste. Cea mai largă categorie de bunuri achiziţionate în magazinele tradiţionale o reprezintă mâncarea. Cota sa actuală în regiunea CEE este de 59%, fiind una dintre categoriile cu cea mai rapidă creştere, alături de electronice şi articolele din categoria sănătate şi frumuseţe. Produsele alimentare au dominat vânzările din retail în toate ţările din CEE, România fiind pe primul loc în top, cu un impresionant procent de 66% din totalul cheltuielilor consumatorilor în magazinele fizice”, spune Carmen Ravon, head of Retail Occupiers CEE, CBRE.

Deşi dintre toate ţările din regiune, Cehia şi Polonia se remarcă în ceea ce priveşte totalul cumpărăturilor online, conform previziunilor CBRE, România se află pe un trend ascendent în ceea ce priveşte comerţul electronic pe termen scurt şi mediu, în următorii 4 ani fiind estimat ca acesta să reprezinte până la 15% din totalul vânzărilor din retail.

Chiar şi cu o astfel de creştere de 5 puncte procentuale există potenţial suplimentar, deoarece media în regiunea Europei Centrale şi de Est este estimată să atingă un procent de 20% în 2026.

Spre deosebire de alte ţări din regiune, românii cumpără preponderent îmbrăcăminte şi încălţăminte, categorie care a avut cea mai mare pondere în vânzările online din România în 2021. Achiziţiile online de electronice sunt a doua cea mai populară categorie din ţara noastră, spre deosebire de celelalte ţări din CEE în care reprezintă cel mai important segment. A treia cea mai populară categorie din România este mâncare & băuturi, urmată de decoraţiuni interioare & mobilier, şi produse media.

În concordanţă cu tendinţa de abordare omnichannel, creşterea canalelor de retail online merge mână în mână cu un număr tot mai mare de magazine tradiţionale. Cu excepţia anului 2020, când pieţele s-au confruntat cu perioade de carantinare extinse, formatele tradiţionale de retail au continuat să se dezvolte. Odată depăşit momentul de vârf al perioadei de pandemie, numărul mare de vizitatori înregistrat după redeschiderea magazinelor demonstrează dorinţa consumatorilor de a face cumpărături offline. Prognozele CBRE arată că până în 2026 acest sector de piaţă ar putea creşte cu 10%. 

”Există o suprapunere clară a canalelor de vânzare din punctul de vedere al consumatorilor, dar şi din perspectiva lanţurilor de retail. Spaţiile de depozitare închiriate de reţele sunt adesea folosite pentru a onora comenzile care urmează să fie expediate către magazinele tradiţionale, precum şi pentru a le expedia pe cele plasate online de către clienţii individuali”, spun reprezentanţii CBRE.

Prin combinarea diferitelor canale, tipuri de vânzare şi retur, acestea pot ieşi în evidenţă pe piaţă, garantând confortul şi abordarea individuală a clienţilor lor, dar îşi pot folosi spaţiul de depozitare mai eficient.

”Ambele sectoare, cel de Retail dar şi cel Industrial&Logistică se vor confrunta cu noi provocări şi vor trebui să se completeze reciproc, nu doar pentru a se conecta ci mai ales pentru a se completa integrând canalele online şi cele tradiţionale, deoarece această abordare aduce cele mai multe beneficii tuturor - retaileri şi clienţi. Comerţul electronic pur evoluează, iar posibilitatea de a comanda online şi simpla livrare la domiciliu nu mai sunt suficiente acum. Experienţa clienţilor în magazine necesită soluţii noi, avansate din punct de vedere tehnic, în timp ce aspectul ESG şi costurile ridicate ale combustibilului influenţează obiceiurile consumatorilor şi strategiile retailerilor”, spune Victor Răchită, head of Industrial and Logistics Services, CBRE România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.