Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, anunţă demolarea a patru terase din centrul oraşului care funcţionau ilegal, deşi timp de mai multe luni au primit mai multe somaţii din partea primăriei. Fritz mai precizează că toate cheltuielile de desfiinţare, transport şi depozitare vor fi recuperate de la proprietari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Dominic Fritz a scris joi pe pagina sa de Facebook că sunt câteva zeci de terase în centrul Timişoarei, dar patru dintre acestea funcţionează ilegal.
 
”Două terase, una lângă cealaltă, în aceeaşi piaţă centrală a Timişoarei: una are autorizaţie şi plăteşte ocuparea domeniului public, cealaltă, nu. Avem câteva zeci de terase în zona centrală a Timişoarei. Toate, cu excepţia a patru dintre ele, sunt autorizate şi plătesc pentru spaţiul public pe care îl folosesc pentru afacerea lor. În această dimineaţă am trecut la desfiinţarea celor patru care sfidează comunitatea: două sunt în Piaţa Victoriei, una în Libertăţii şi una în Unirii”, a scris Fritz pe Facebook.
 
Edilul a adăugat că timp de mai multe luni primăria a trimis somaţii proprietarilor celor patru terase, dar acestea au fost ignorate de fiecare dată.
 
”După luni de somaţii şi amenzi repetate să intre în legalitate pe care le-au ignorat am luat măsura de a elibera noi domeniul public. Toate cheltuielile de desfiinţare, transport şi depozitare vor fi recuperate de la proprietari. Este un gest de normalitate şi de corectitudine faţă de majoritatea restaurantelor şi teraselor care respectă legea şi regulile locale. Ştiu că este o măsură care a fost extrem de rar aplicată în anii trecuţi, pentru că a existat o complicitate între cei care ar fi trebuit să aibă grijă de patrimoniul public şi cei care îl exploatau ilegal, în detrimentul celor corecţi. S-a terminat cu ”se poate oricum”. Legea e aceeaşi pentru toţi şi voi continua lupta pentru respectarea patrimoniului Timişoarei. Timişorenii vor un centru viu, dar s-au săturat de nesimţire”, a mai scris Fritz.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.