Directorul CNAIR anunţă că lucrările la tronsonul 3 al drumului expres Craiova-Piteşti, care are termen de finalizare ianuarie 2024 şi la care lucrările au început în urmă cu mai puţin de jumătate de an sunt realizate în proporţie de 42 la sută. Tronsonul este realizat de o companie românească.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Lucrările pe şantierul tronsonului 3 al DX 12 (Craiova – Piteşti) au ajuns la stadiul fizic de 42%! În teren sunt mobilizate 250 de utilaje şi 905 muncitori care execută lucrări la terasamente, montare armătură, cofrare şi turnare beton la poduri. Termenul contractual pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a celor 31,75 km ai acestui tronson este luna ianuarie 2024”, a scris, duminică, pe Facebook, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAR), Cristian Pistol.
 

 
Potrivit acestuia, ordinul de începere a lucrărilor pe respectivul tronson a fost dat în luna martie a acestui an. Contractul a fost câştigat de o firmă românească, respectiv Spedition UMB. Compania de construcţii este aceeaşi care a lucrat şi pe tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Piteşti, cu o lungime de 39 de kilometri, care asigură ocolirea localităţilor Slatina şi Balş şi care este deschis circulaţiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.