Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că Bucureştiul are acum o Asociaţie pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului funcţională, fiind alocate anul acesta fondurile necesare pentru a îşi desfăşura activitatea. „Prima etapă pentru care am început deja demersurile este realizarea unei strategii de turism care să pună în valoare Bucureştiul”, a mai spus edilul. El a mai anunţat că va fi supus votului CGMB un proiect de hotărâre prin care taxa specială pentru promovare turistică aplicată serviciilor de cazare va fi de 2% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur, iar sumele colectate vor ajunge în bugetul Municipiului Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„Bucureştiul are, în sfârşit, o Asociaţie pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului funcţională. Această organizaţie, deşi înfiinţată în anul 2014, nu a avut până acum niciun fel de activitate şi nici buget dedicat. Am alocat în acest an fondurile necesare pentru ca asociaţia să poată funcţiona. Prima etapă pentru care am început deja demersurile este realizarea unei strategii de turism care să pună în valoare Bucureştiul, aşa cum se întâmplă în orice capitală europeană. În acest sens vom solicita consultanţă de la operatori economici cu experienţă. Doar printr-o planificare strategică putem atrage turiştii să viziteze Capitala şi putem implementa proiecte cu impact în acest domeniu. Din asociaţie fac parte, alături de Municipiul Bucureşti, instituţii, organizaţii şi federaţii reprezentative”, a scris Nicuşor Dan, joi pe Facebook.
 
El a mai precizat că a fost lansat în dezbatere publică şi va fi supus votului CGMB un proiect de hotărâre prin care taxa specială pentru promovare turistică aplicată serviciilor de cazare va fi de 2% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur, iar sumele colectate vor ajunge în bugetul Municipiului Bucureşti.
 
„În plus, tot pentru dezvoltarea turismului, am lansat în dezbatere publică şi vom supune votului consilierilor generali un proiect de hotărâre prin care taxa specială pentru promovare turistică aplicată serviciilor de cazare va fi de 2% la venitul din cazare pentru fiecare zi de sejur, iar sumele colectate vor ajunge în bugetul Municipiului Bucureşti”, a completat Dan. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.