De la începutul lunii august, 563.317 tone de produse agricole au fost deja exportate din Ucraina prin "coridoarele de cereale", relatează Ukrinform citând raportul Centrului Comun de Coordonare de la Istanbul, ale cărui date au fost făcute publice de postul de televiziune TRT Haber.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În special, au fost exportate aproape 451.500 de tone de porumb, 50.300 de tone de făină de floarea-soarelui, 41.600 de tone de grâu, 11.000 de tone de soia, 6.000 de tone de ulei de floarea-soarelui, 2.900 de tone de seminţe de floarea-soarelui. 
 
De la 1 la 15 august, 36 de nave au fost autorizate să treacă pe "coridoarele de cereale".
 
În total, 21 de nave care se îndreptau dinspre Ucraina au transportat 563.317 tone de produse alimentare.
 
În această perioadă, 21 de nave au fost autorizate să părăsească şi 15 - să intre în porturile din Ucraina", informează postul de televiziune cu referire la raportul Centrului Comun de Coordonare.
 
Unsprezece nave au părăsit portul Odesa, şase - portul Chornomorsk, patru - portul Pivdenny.
 
În total, au fost exportate 451.481 de tone de porumb, 50.300 de tone de făină de floarea-soarelui, 41.622 de tone de grâu, 11.000 de tone de soia, 6.000 de tone de ulei de floarea-soarelui şi 2.914 de tone de seminţe de floarea-soarelui.
 
Potrivit Ukrinform, 26% din livrări au avut ca destinaţie Turcia, 22% - Iran, 22% - Republica Coreea, 8% - China, 6% - Irlanda, 5% - Italia, 4% - Djibouti şi 2% - România. Ruta nu a fost încă stabilită pentru 5% din cereale.
 
În perioada specificată, au fost efectuate 27 de inspecţii ale navelor.
 
În data de 16 august, cinci vrachiere cu porumb şi grâu ucrainean au părăsit două porturi din regiunea Odesa.
 
La 22 iulie, la Istanbul, Ucraina, Turcia şi secretarul general al ONU, António Guterres, au semnat iniţiativa privind transportul în siguranţă al cerealelor şi produselor alimentare din porturile Odesa, Chornomorsk şi Pivdenny.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.