Laboratorul Moderna a anunţat, luni, deschiderea unei fabrici de vaccinuri pe bază de ARN mesager în Melbourne, Australia, reprezentând o premieră în emisfera sudică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fabrica va avea sediul la una dintre cele mai importante universităţi din ţară, Monash, şi va produce 100 de milioane de doze de vaccin pe an, împotriva Covid-19, gripei şi a altor boli.

Vaccinul Spikevax de la Moderna împotriva coronavirusului a fost printre primele vaccinuri care au folosit noua tehnologie numită ARN mesager, dezvoltată în timpul pandemiei de Covid. Aceste vaccinuri, care pot fi dezvoltate rapid, folosesc o moleculă care învaţă organismul să identifice şi să lupte cu un agent patogen, precum Covid-19, spre deosebire de vaccinurile tradiţionale, care conţin o mică particulă de bacterii sau virus.

Construcţia fabricii Moderna urmează să înceapă anul acesta şi să fie finalizată în 2024. Pentru Australia, acest proiect nu se referă doar la sănătate şi ştiinţă, a declarat, luni, premierul Anthony Albanese, ”ci şi la securitate naţională” în urma penuriei severe de vaccinuri suferite de ţară în timpul pandemiei.

Melbourne, unde va avea fabrica sediul, a trecut prin una dintre cele mai lungi carantine din lume pentru a limita răspândirea virusului.

O lecţie de învăţat din pandemie, a asigurat Anthony Albanese, este că ”trebuie să fabricăm mai multe lucruri aici. Nu putem continua să credem că este normal să fim la capătul lanţurilor globale de aprovizionare”.

”În această parte a lumii, în regiunea cu cea mai rapidă dezvoltare din istoria omenirii, avem şi oportunitatea de a proiecta această capacitate în Indo-Pacific”, a subliniat el.

Australia a înregistrat o creştere a cazurilor de Covid-19 în ultimele luni, după ce restricţiile au fost relaxate. Virusul a devenit a treia cauză de deces în ţară în 2022.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.