Antrenorul echipei FCSB, Nicolae Dică, să bucură pentru calificarea în play-off-ul Conference League, dar ştie că obiectivul formaţiei sale este calificarea în grupe, iar meciul care urmează, cu Viking Stavanger, este unul dificil

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am riscat, uneori îţi iese, alteori nu, şi eu şi el am avut încredere în jucătorii pe care îi aveam la dispoziţie, că putem face lucruri frumoase. Până acum dorinţa ni s-a îndeplinit. Deocamdată, însă, obiectivul nu e îndeplinit, trebuie să fim conştienţi că adversarul e dificil. 

Mă bucur că am reuşit să câştigăm, să ne calificăm! Era important să ne calificăm cu încă o victorie, să obţinem două victorii din dublă, să îi bucurăm pe suporterii care au venit la stadion şi care au făcut o atmosferă extraordinară. Am trăit şi eu momente ca jucător şi antrenor, cât am fost la Steaua, dar în seara aceasta chiar au făcut o atmosferă extraordinară şi mă bucur că au venit alături de echipă”, a declarat Nicolae Dică.

Echipa FCSB a învins formaţia slovacă Dunajska Streda, scor 1-0, în manşa a doua a turului al treilea preliminar din Conference League şi s-a calificat pentru play-off-ul competiţiei, unde va juca împotriva echipei norvegiene Viking Stavanger.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.