Un şofer a accidentat, marţi seară, două adolescente care traversau strada în municipiul Brăila, iar o fată de 17 ani a murit la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În această seară, în jurul orei 20:30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe raza municipiului ar fi avut loc un accident rutier. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din primele cercetări a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din judeţul Tulcea, în timp ce conducea un vehicul pe Calea Călaraşilor, la intersecţie cu strada Griviţa ar fi surprins şi accidentat două tinere, în vârstă de 14 şi 17 ani, ambele din municipiu ce se angajaseră în traversarea străzii”, a transmis, marţi seară, IPJ Brăila.  

Sursa citată a precizat că cele două fete au fost rănite, fiind transportate spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.  

La unitatea medicală, tânăra în vârstă de 17 ani a decedat. 

”Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au mai transmis poliţiştii.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.