Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cazul primarului din Târgu Frumos, Ionel Vatamanu, suspectat de fals în declaraţii în legătură cu un împrumut contractat în 2014 şi scandent peste doi ani. De asemenea, alţi aleşi locali sunt acuzaţi de ANI de incompatabitilitate sau conflict administrativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
ANI a anunţat, luni, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Ionel Vatamanu, primar al oraşului Târgu Frumos, judeţul Iaşi, a infracţiunii de fals în declaraţii. El este acuzat că  “menţiunile făcute în declaraţiile de avere depuse în perioada 2015 - 2017, referitoare la un contract de împrumut încheiat cu o societate comercială în anul 2014 şi scadent în anul 2024 sunt în neconcordanţă cu declaraţiile ulterioare ale acestuia referitoare la respectivul împrumut”, se arată în comunicat.  
De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Inspecţia Fiscală Persoane juridice tot în cazul primarul din Târgu Frumos “pentru efectuarea de cercetări specifice inspecţiei fiscale în vederea stabilirii realităţii unor tranzacţii identificate urmare a informaţiilor rezultate din activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere cu privire la posibila existenţă a unor fapte de încălcare a legislaţiei fiscale”. 
 
Agenţia Naţională de Integritate a mai anunţat că primarul comunei Aninoasa, Nicolae – Marius Manole, fost consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Argeş, s-a aflat în incompatibilitate cât a fost consilier judeţean deoarece firma la care soţia sa era asociat unic şi administrator unic a încheiate contracte cu instituţii aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean. 
De asemenea, ANI a precizat că viceprimarul comunei braşovene Şercaia se află în stare de incompatibilitate deoarece este şi comerciant în cadrul propriei întreprinderi individuale.  
Agenţia de Integritate a mai transmis că Ionuţ Stelian Simion, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei vasluiene Muntenii de Sus s-a aflat în conflict de interese deoarece a participat la o şedinţă a CL în care a fost alocată o sumă clubului sportiv unde era legitimat. 
Un alt caz de conflict de interese administrativ este cel al lui Kutasi Dezső, consilier local în cadrul Consiliului Local Neaua din Mureş, care a votat o hotărâre prin care era aprobată o cotizaţie de 4.500 de lei pentru o asociaţie unde deţine funcţia de evaluator de proiecte. 
 
Agenţia Naţională de Integritate a mai anunţat că Paul Vlad Matei, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei braşovene Hălchiu, s-a aflat în conflict de interese deoarece a participat la şedinţa CL prin care a fost încheiat contractul de închiriere între asociaţia reprezentată de tatăl său şi Primărie.   
În acest caz ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precizând că sunt indicii referitoare la comiterea de către Paul Vlad Matei a infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane. 
Un caz similar este cel a lui Emil Feier, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei mureşene Hodac, acuzat de ANI că a luat parte la adoptarea unor acte administrative care “puteau produce folos material pentru sine (membru fondator al unei asociaţii de crescători de ovine) şi fiul său (preşedintele asociaţiei)”. ŞI în această situaţie a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.