Prim-vicepreşedintele Partidului Social-Democrat, Sorin Grindeanu, nu este susţinătorul proiectului unei candidaturi comune la alegerile parlamentare a PSD şi PNL, menţionând că nu crede ca o asemenea iniţiativă să aibă viitor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sorin Grindeanu a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, în legătură cu faptul că Gabriela Firea vorbeşte despre o candidatură comună PSD-PNL la Primăria Capitalei şi dacă o vede câştigătoare.

“Am văzut ce a declarat Gabi. În primul rând, eu cred că nemeritat a pierdut în 2020. Dar a pierdut. Şi îşi doreşte, conform propriilor declaraţii, în acest moment, eu cred că are cele mai mari şanse, fie că e candidatură comună, fie că nu e candidatură comună. Oricum, Gabi Firea are cele mai mari şanse de a reveni în această postură, ceea ce e un lucru bun”, a afirmat Grindeanu.

Întrebat dacă acest lucru ar însemna şi o candidatură comună PSD – PNL la alegerile parlamentare, prim-vicepreşedintele PSD a răspuns:

“Eu nu sunt susţinătorul acestui proiect şi nu am auzit pe cineva care să susţină acest proiect. Cred că nu  e un proiect care să aibă viitor. Vorbim de cele mai puternice partide din România în ultimii 25 de ani. Eu cred că pentru dreapta, PNL-ul este definitoriu, pentru stânga, PSD-ul. Avem această conjunctură în care s-a format această alianţă. Nu trebuie să ne depărtăm totuşi de propriile bazine electorale, cel de stânga, cel de dreapta. Şi ca principale forţe pe aceste zone cred că trebuie să şi delimităm foarte bine lucrurile. Eu nu văd în acest moment acest proiect ca unul viabil, cel de a avea candidaturi comune la parlamentare. Nici la prezidenţiale nu văd”.

Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a declarat, miercuri seară, că, dacă cetăţenii o vor vota la viitoarele alegeri, se va întoarce ca primar general al Capitalei. Firea a precizat că sunt discuţii incipiente în coaliţia de guvernare despre o eventuală susţinere comună a PNL şi PSD, dar că ea se bazează în primul rând pe susţinerea partidului din care face parte, respectiv PSD.

 
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.