Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Prima Tv, că este o ruşine pentru statul român ca la mai bine de 15 ani de la intrarea în Uniunea Europeană să înceapă lucrările la prima autostradă care traversează Carpaţii, fiind vorba despre Sibiu – Piteşti, el precizând că au fost lucruri care pare că nu au mers cum trebuie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sorin Grindeanu a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic, când va fi gata autostrada Sibiu – Piteşti.

“Dacă îmi permiteţi, aş răspunde un pic mai detaliat. Acest tronson de la Sibiu la Piteşti e format din cinci loturi, din cinci secţiuni. La sfârşitul anului trecut a fost semnat lotul 4, la începutul acestui an s-a semnat lotul 2, vorbim de cele mai grele, şi în urmă cu câteva zile s-a semnat lotul 3, deci 2, 3 şi 4, cele mai grele loturi din cele 5 au fost semnate în ultimele luni. Pe lotul 1 de la Sibiu la Boiţa se lucrează foarte bine în acest moment, iar aici sunt optimist că vor fi daţi acei kilometri în circulaţie până la sfârşitul acestui an. E vorba de 14 kilometri”, a afirmat mnistrul Transporturilor.

El a precizat că pe sectorul Sibiu – Boiţa stadiul lucrărilor este la 80%.

“Ar trebui să fie gata, conform contractului, undeva la jumătatea anului viitor. Compania s-a mobilizat foarte bine în acest moment, e undeva peste 80 la sută, a început să se toarne inclusiv straturile de asfalt de uzură, toate acele lucruri care sunt spre finalul unei lucrări. De aici optimismul meu. S-au început lucrările şi pe capătul celălalt, de la Piteşti la Curtea de Argeş. Eu sper ca acea companie care lucrează acolo, pe secţiunea 5, şi care a câştigat şi secţiunea 3, de care aminteam mai devreme, cea mai grea, cel mai mare contract semnat vreodată de către CNAIR, să-şi intensifice ritmul de lucru, astfel încât toţi aceşti termeni prevăzuţi în contract să fie respectaţi”, a explicat Sorin Grindeanu.

El a precizat că autostrada Sibiu – Piteşti este cerută de români de zeci de ani.

“Această chestiune legată, de exemplu, de Sibiu-Piteşti, nu e o chestiune care să fi fost blocată doar în anul 2021, ci este autostradă care e cerută de români de zeci de ani, să traversăm Carpaţi. Iată că în câteva luni s-au semnat trei cele mai dificile loturi de autostradă din cele cinci, celelalte fiind deja semnate. Noi aproape săptămânal, şi vedeţi anunţurile, ba adjudecăm un lot de autostradă, ba îl scoatem la licitaţie. Sunt lucruri care au intrat într-un anumit ritm, care trebuie să se întâmple după un calendar dat de lege. Toată perioada de licitaţie, de contestaţii şi aşa mai departe”, a mai afirmat ministrul Transporturilor.

El a precizat că este o ruşine pentru statul român că a început prima autostradă care traversează Carpaţii după 15 ani de la intrarea în Uniunea Europeană.

“Hai să luăm anii, măcar anii de când am intrat în Uniunea Europeană, în 2007, vorbim de 15 ani. După 15 ani, să fii capabil tu, ca stat, diverse guverne, diverşi miniştri, de toate culorile, după aproape sau după 15 ani, mai bine de 15 ani să fii în stare de abia atunci sau acum să scoţi la licitaţie, să se înceapă efectiv prima autostradă care traversează Carpaţii, e o ruşine pentru statul român. Şi-mi asum acest lucru. Am avut diverse poziţii în aceşti ani, am fost prim-ministru şi ministru şi pe alt portofoliu, şi în administraţia locală. Sunt lucruri care pare că nu au mers cum trebuie”, a afirmat Grindeanu.  

El a adăugat că nu întotdeauna când sunt întârzieri ale unor proiecte de infrastructură este vinovată compania care derulează investiţia.

“Îmi doresc să se ţină de termenii contractului cei care câştigă, unii dintre ei, şi chiar vreau să îi laud, fac acest lucru, alţii, de multe ori să ştiţi că există şi argumente care stau în picioare de ce există o anumită întârziere pe anumite lucrări, nu tot timpul compania, cea care construieşte, este vinovată sută la sută şi trebuie să fiu corect şi să spun acest lucru. De multe ori relaţionarea cu alte instituţii, cu alte primării, nu merge în ritmul pe care ţi l-ai propus iniţial: exproprieri, mutări de utilităţi, ca să vă dau doar câteva exemple, traversări de ape, avize de la păduri, de la Apele Române. Ritmul câteodată nu e cel care…Dacă ritmul e prost, nu e neaparat vina sută la sută a constructorului”, a explicat Sorin Grindeanu.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.