Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu prilejul celebrării a 105 ani de la bătălia de la Mărăşeşti, precizând că a fost cea mai mare confruntare de pe frontul românesc din timpul Primului Război Mondial. El a menţionat că sacrificiile soldaţilor au făcut posibile nu doar câştiguri militare, ci au determinat şi o modernizare a societăţii româneşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj cu prilejul aniversării bătăliei de la Mărăşeşti. Mesajul a fost prezentat de către Constantin Ionescu, Consilier de Stat - Departamentul Securităţii Naţionale - Directorul Oficiului Informaţii Integrate, în cadrul evenimentului organizat la Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti. 
“Celebrăm astăzi 105 ani de la începutul marii bătălii de la Mărăşeşti, o teribilă încleştare armată, la finalul căreia Armata României a ieşit învingătoare. Prin proporţiile şi durata sa, aceasta a fost cea mai mare confruntare de pe frontul românesc din timpul Primului Război Mondial. România a intrat în război în august 1916 pentru a desăvârşi idealul naţional, pentru a elibera fraţii oprimaţi, care trăiau sub dominaţia imperiilor străine, şi pentru a reuni teritoriile locuite de români într-un singur stat.
Faptele de arme, curajul, eroismul şi sacrificiul ostaşilor noştri rămân o sursă de inspiraţie pentru români, generaţie după generaţie”, se arată în debutul mesajului preşedintelui României.
El a precizat că niciodată în perioada modernă, existenţa statului român nu a fost într-un pericol mai mare ca în anul 1917, iar prin agresiunea militară din vara acelui an de pe frontul din Moldova, Puterile Centrale urmăreau să lichideze deopotrivă armata şi statul român.
“Cu toate acestea, Armata României a zădărnicit intenţiile inamicului şi a fost biruitoare în marile bătălii de la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz, forţând astfel Puterile Centrale să renunţe la acţiunile ofensive pe frontul românesc. Moralul admirabil al soldaţilor români a fost reflectat de îndemnul „Pe aici nu se trece!”, de la Oituz, reînnoit la Mărăşeşti şi care a inspirat, totodată, generaţia următoare, în timpul bătăliei de la Păuliş din septembrie 1944”, a mai transmis Iohannis.
El a menţionat că sacrificiile soldaţilor au determinat şi o modernizare a societăţii româneşti. 
“Sacrificiile soldaţilor noştri au făcut posibile nu doar câştiguri militare, ci au determinat şi o modernizare a societăţii româneşti. Acordarea dreptului egal de vot pentru toţi cetăţenii, împroprietărirea ţăranilor, cu precădere a celor aflaţi pe front, de către Regele Ferdinand au reprezentat reforme semnificative, care au consolidat parcursul democratic al naţiunii noastre.
Un rol important în succesul militar de pe frontul din Moldova l-a avut şi misiunea aliată condusă de generalul Henri Berthelot, care a contribuit semnificativ la reorganizarea şi pregătirea armatei române”, a mai afirmat preşedintele României.
El a adăugat că România beneficiază în prezent de garanţiile de securitate conferinte de apartenenţa la NATO. 
“Astăzi, România face parte din NATO, cea mai puternică alianţă militară din istorie. Ţara noastră beneficiază, astfel, şi de garanţiile de securitate conferite de apartenenţa la Alianţa Nord-Atlantică.
Jertfa înaintaşilor noştri pe câmpul de bătălie a reprezentat temelia dezvoltării României întregite, democratice şi europene. Este acum datoria noastră să ducem mai departe şi să apărăm idealurile, principiile şi valorile pentru care ei s-au sacrificat.
Să ne amintim cu pioşenie de eroii ale căror oseminte se odihnesc în Mausoleul de la Mărăşeşti, pe dealurile Vrancei şi pe toate câmpurile de luptă!”, a mai transmis Klaus Iohannis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.