Preşedintele americaan Joe Biden, a declarat, vineri, că este încrezător în ceea ce priveşte cazul sportivei Brittney Griner, după ce Rusia a afirmat că ar fi gata să discute un eventual schimb de prizonieri, relatează cnn.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Sunt încrezător. Muncim din greu”, a spus Biden.

Tot vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze decizia unui tribunal rus de a condamna jucătoarea din WNBA Brittney Griner la nouă ani de închisoare pentru trafic de droguri, dar el a precizat că baschetbalista poate cere clemenţă.

Întrebat în timpul discuţiei periodice cu reporterii dacă preşedintele rus Vladimir Putin a putea să o graţieze pe Griner, Peskov a spus: ”Există o anumită procedură (n.r. legală) la care poate recurge condamnatul, în conformitate cu legea”.

Conform legislaţiei ruse, pentru a începe procedura de clemenţă, un condamnat trebuie să scrie o petiţie preşedintelui rus.

Peskov a mai spus că discuţiile publice ale unui posibil schimb de prizonieri cu SUA ar fi ”o greşeală”.

Dimineaţa, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia este pregătită să discute despre un schimb de prizonieri cu SUA pe cale diplomatică.

Negocierile privind schimbul de prizonieri urmează ofertei administraţiei Biden de a-l schimba pe Viktor Bout, un traficant de arme rus condamnat, care ispăşeşte o pedeapsă de 25 de ani de închisoare în SUA, cu doi americani reţinuţi pe nedrept de Rusia, Brittney Griner şi Paul Whelan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.