Preşedintele USR Cătălin Drulă a afirmat că partidul pe care îl conduce îşi propune să dea premierul după alegerile din 2024. De asemenea, el a precizat că dacă USR ar fi chemat la această guvernare, în condiţiile în care PNL şi PSD nu se mai înţeleg, atunci doreşte ca primul ministru să revină Uniunii Salvaţi România. El consideră că, în 2024, USR va avea parte de respectul partenerilor de coaliţie şi nu se va mai întâmpla ca anul trecut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Ne propunem ca după alegerile din 2024 să dăm premierul României. Asta înseamnă multă muncă de acum până atunci pentru a duce mesajul nostru către oameni, pentru a ajunge în poziţia de a fi prima forţă într-o eventuală coaliţie sau construcţie post-electorală. Dacă vorbiţi de până în 2024 despre intrarea la guvernare, noi guvernam şi guvernam bine”, a declarat Drulă, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Timişoara.

El s-a referit şi la pretextul formal al eliminării USR de la guvernare şi anume PNDL Anghel Saligny. Drulă a menţionat că din acest program au fost alocate trei miliarde, menţionând că România nu are bani pentru PNDL Anghel Saligny.

Acesta a fost întrebat şi dacă USR ar mai intra acum la guvernare.

„Dacă PNL şi PSD care ne-au promis că guvernează până în 2028 marea coaliţie care este fără crizatori care va aduce schimbări constituţionale fug de la guvernare ceea ce eu anticipez că se va întâmpla pentru că PSD nu a rămas niciodată să trăiască consecinţele deciziilor lor şi dacă USR, bazat pe voturile pe care le are în Parlament este chemat să îşi asume această guvernare, mi se pare absolut firesc şi obligatoriu ca dacă forţele care acum sunt prima şi a doua din Parlament, sperăm că doar până la alegerile din 2024 şi ne vom lupta pentru asta, dacă ele spun că nu pot guverna, premierul să revină celei de-a treia forţe din Parlament care suntem noi. Pentru că numai având premierul ne putem asigura că acele măsuri care o să fie foarte grele, complexe şi dure pentru a frâna acest dezastru economic care se pregăteşte numai cu poziţia de premier le putem livra”, a explicat Cătălin Drulă.

Chestionat cu cine va guverna USR, în 2024, Drulă a răspuns: „Orice discuţie despre coaliţii este o discuţie care va avea loc post-electoral. Am ca prioritate dezvoltarea acestei alternative cu adevărat liberale, modernizatoare la acest pol de putere clientelar. Mai puţin mă preocupă să facem pronosticuri sau combinatorică politică mai ales că experienţa îmi arată că lucrurile pe scena politică se schimbă destul de mult. Probabil şi domnul Ciucă va fi istorie, cum a fost domnul Cîţu, care acum un an era viitorul şi speranţa omenirii PNL-iste. Deci, discuţiile despre alianţe vor fi post-electorale, dar în mod sigur ceea ce USR nu a avut parte prima dată, respectiv pare de respectul partenerilor de coaliţie, nu se va mai întâmpla”.

Congresul USR a validat, sâmbătă, într-o şedinţă online, rezultatul votului pentru preşedinţia partidului, ca etapă finală a alegerilor interne desfăşurate la începutul lunii iulie. Preşedinţia USR a fost câştigată, din primul tur al alegerilor interne, de Cătălin Drulă, cu 71,3% din voturile exprimate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.