Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, joi, un mesaj de Ziua Ministerului Afacerilor Interne, citit în cadrul evenimentului de consilierul prezidenţial Ion Oprişor. Şeful statului a arătat că apreciază eforturile însemnate depuse pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, a migraţiei ilegale şi pentru securizarea frontierei de stat şi a frontierei comune a Uniunii Europene şi a mulţumit tuturor poliţiştilor, pompierilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră şi celorlalţi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne care, prin devotamentul şi dăruirea lor, veghează la securitatea cetăţenilor noştri şi la respectarea drepturilor şi a libertăţilor acestora.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Se împlinesc 160 de ani de la momentul înfiinţării primului Minister de Interne. În prezent, instituţia dumneavoastră este una modernă, care trebuie să asigure cu un profesionalism din ce în ce mai ridicat siguranţa cetăţenilor noştri şi să se implice activ în atingerea unor obiective strategice la nivelul Uniunii Europene. Apreciez eforturile însemnate depuse pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, a migraţiei ilegale şi pentru securizarea frontierei de stat şi a frontierei comune a Uniunii Europene”, a transmis preşedintele României.

Potrivit lui Klaus Iohannis, ”printre principalele obiective ale Ministerului Afacerilor Interne trebuie să se afle şi contribuţia la finalizarea procesului de aderare a României la Spaţiul Schengen, consolidarea Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, protecţia infrastructurilor critice naţionale şi creşterea rezilienţei în toate domeniile de activitate socială”.

”Prin aplicarea corectă şi fără discriminare a legii, aveţi misiunea de a-i face pe toţi cetăţenii ţării noastre să se simtă protejaţi şi permanent în siguranţă. De aceea, le mulţumesc tuturor poliţiştilor, pompierilor, jandarmilor, poliţiştilor de frontieră şi celorlalţi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne care, prin devotamentul şi dăruirea lor, veghează la securitatea cetăţenilor noştri şi la respectarea drepturilor şi a libertăţilor acestora. Le mulţumesc, de asemenea, tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unor misiuni sau formate de cooperare multinaţionale şi care, prin dăruire şi implicare, contribuie la creşterea prestigiului ţării noastre la nivel internaţional”, a spus preşedintele.

Şeful statului a arătat că ”aducem astăzi un pios omagiu acelora care, în ţară sau în afara frontierelor României, au făcut sacrificiul suprem în slujba cetăţeanului şi în îndeplinirea misiunilor care le-au fost încredinţate”.

”Astăzi, când Europa se află în faţa celei mai grave crize de securitate din ultimele decenii, cauzate de agresiunea militară a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, statele din regiune, inclusiv România, se confruntă cu fluxuri semnificative de refugiaţi. Ministerul Afacerilor Interne, alături de alte instituţii ale statului, se află în linia întâi a sprijinirii acestor oameni a căror viaţă este dramatic afectată de război, inclusiv prin facilitarea transferului de sprijin umanitar internaţional către poporul ucrainean. Vă îndemn să continuaţi a vă îndeplini toate misiunile cu cinste, integritate, onestitate şi fermitate, contribuind astfel la consolidarea sentimentului de siguranţă publică, de care cetăţenii României au atâta nevoie. La mulţi ani şi multă sănătate!”, mai transmite preşedintele.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.