O rachetă rusă a lovit petrolierul Millennial Spirit sub pavilion moldovenesc, care plutea în Marea Neagră de peste patru luni şi care transporta motorină, a anunţat armata ucraineană, joi, care a numit nava ”bombă ecologică”, relatează agenţia de presă Interfax-Ucraina. Acesta este al doilea atac care a vizat nava de la lansarea invaziei ruse din luna februarie, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nava Millennial Spirit, aflată sub pavilionul Republicii Moldova, a fost atacată de două ori de când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie.

Petrolierul a fost atacat prima dată cu un obuz tras de pe o navă de război la câteva zile după lansarea invaziei ruse. Republica Moldova a anunţat la acea vreme că nava avea un echipaj rus, iar două persoane au fost grav rănite.

Comandamentul militar sudic al Ucrainei a precizat că nava avea la bord peste 500 de tone de motorină în momentul primului atac în februarie, iar de atunci a plutit fără echipaj.

”Probabil că restul încărcăturii arde”, iar nava a fost atacată pentru a doua oară, a menţionat armata ucraineană într-un comunicat citat de Interfax-Ucraina.

Armata ucraineană a numit petrolierul drept o ”bombă ecologică cu acţiune întârziată” şi a subliniat că plutea fără echipaj din cauza blocadei impuse de Rusia porturilor Ucrainei.

O rachetă rusească aer-sol de tip Kh-31 a lovit nava.

Ucraina susţine că invazia Rusiei a cauzat pagube uriaşe mediului, precum poluarea bazinelor hidrografice, şi intenţionează să solicite despăgubiri în instanţele internaţionale.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.