Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că luni va fi urcat în platforma privind achiziţiile publice anunţul pentru reabilitarea şi modernizarea a 25,6 kilometri de drum judeţean între Prahova şi Braşov, care să preia o parte din traficul de pe DN 1 şi DN 1A. Obiectivul, considerat drept "strategic" de către ministru, are ca termen de realizare cinci ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Astăzi este un moment important în sensul în care se lansează licitaţia publică pentru reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean 101 I Valea Doftanei, judeţul Prahova - Brădet, judeţul Braşov. Acest obiectiv de investiţii a fost aprobat de către Guvern anul acesta, în februarie, prin Hotărârea de Guvern 262 pe indicatori tehnico-economici aprobaţi. Este vorba de o investiţie de 642 de milioane de lei. (..._ Azi va fi lansarea în SICAP, vizibil undeva la sfârşitul săptămânii, sunt nişte proceduri legale, dar astăzi va fi urcat în SICAP şi această procedură de achiziţie publică va merge înainte”, a anunţat Cseke Attila.
 
Este vorba despre reabilitarea a 25,6 kilometri de drum judeţean care reprezintă un traseu "strategic, în sensul în care va fi o alternativă pentru DN 1 şi DN 1 A şi va decongestiona o parte din traficul infernal care în multe momente există astăzi pe aceste două drumuri naţionale”, potrivit ministrului. 
 
Cseke a precizat că termenul de execuţie este de 6 luni partea de proiectare şi 42 de luni execuţia.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.