Un pacient de 63 de ani, diagnosticat cu neoplasm de colon, a fost supus, la Iaşi, unei intervenţii chirurgicale folosind sistemul de ablaţie tumorală minim invazivă asistată robotic, intervenţie realizată în premieră în regiunea de nord-est.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sistemul cu care s-a făcut intervenţia chirurgicală a fost achiziţionat prin intermediul proiectului CENEMED, desfăşurat de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, în colaborare cu Institutul de Oncologie din Iaşi.

"Este vorba despre o colectomie segmentară stângă joasă, la un pacient de 63 de ani, diagnosticat, în urmă cu o lună, cu neoplasm de colon sigmoid. Intervenţia s-a desfăşurat în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iaşi, Clinica I Chirurgie Oncologică şi a fost realizată sub observaţia domnului doctor Victor Tomulescu, de la Ponderas Academic Hospital - Regina Maria din Bucureşti, în calitate de mentor. Evoluţia postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, fiind externat cu o stare generală foarte bună", a explicat medicul Dragoş Scripcariu, care a efectuat această intervenţie chirurgicală.

Medicul ieşean a afirmat că avantajele chirurgiei robotice sunt multiple, în primul rând cele comune cu ale chirurgiei minim invazive laparoscopice, precum durerea redusă sau recuperarea mai rapidă.

"În plus, chirurgia robotică vine cu o imagine şi o accesibilitate mai bună asupra câmpului operator, ceea ce permite realizarea unei limfadenectomii extensive, cu pierderi minime de sânge şi, în plus, mobilizarea redusă a formaţiunii tumorale în timpul de disecţie", a afirmat Dragoş Scripcariu.

Cazul a fost documentat şi inclus în studiul desfăşurat în cadrul proiectului CENEMED, care urmăreşte impactul mobilizării tumorale limitate asupra evoluţiei postoperatorii.

"Au fost colectate date atât din preoperator, cât şi din evoluţia postoperatorie imediată cu privire la răspunsul imun şi morbiditatea asociată intervenţiei chirurgicale şi neoplaziei. Mă bucur că am avut ocazia de a practica această intervenţie chirurgicală şi, cel mai important, că evoluţia pacientului a fost una foarte bună din toate punctele de vedere", a mai declarat medicul Dragoş Scripcariu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.