Bitcoin a înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an cea mai amplă pierdere din mai mult de un deceniu, de circa 58%, potrivit datelor furnizate de CryptoCompare, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bitcoin a scăzut de la nivelul de 45,524 de dolari pe unitate consemnat la începutul trimestrului al doilea la circa 18.000 de dolari pe unitate, joi, conform datelor CoinDesk. Aceasta este cea mai slabă performanţă trimestrială înregistrată de bitcoin după trimestrul trei al anului 2011, când a pierdut 68,1% din valoare.

În iunie, bitcoin a scăzut cu 39,8%, consemnând cea mai slabă evoluţie lunară din 2010, când criptomoneda a devenit vdisponibilă pe platforme, potrivit Coin Metrics.

Între timp, ether a scăzut cu 69,3% în trimestrul doi, cea mai slabă evoluţie trimestrială de la crearea monedei, în 2015.

Preţuruile criptomonedelor au scăzut puternic, pe fondul inflaţiei ridicate, care a determinat băncile centrale să crească dobânzile, ceea ce a dus la vînzări de active riscante, cum ar fi acţiunile şi monedele digitale.

Prăbuşirea preţurilor a expus problemele mai multor companii şi proiecte din domeniul cripto, mai ales care oferă credite.

În luna mai, moneda stabilă terraUSD s-a prăbuşit, alătură de moneda soră luna.

În iunie, firma de creditare în criptomonede Celsius a blocat retragerile de către clienţi, din cauza condiţiilor extreme din piaţă.

Platforma de tranzacţionare a criptomonedelor CoinFlex a oprit săptămâna trecută retragerile de către clienţi, tot din cauza condiţiilor extreme.

Criza de lichidităţi a determinat intrarea în lichidare a fondului de hedging pentru criptomonede Three Arrows Capital.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.