Premierul scoţian Nicola Sturgeon a declarat, marţi, că Parlamentul scoţian va publica un proiect de lege pentru organizarea unui referendum pe tema independenţei Scoţiei, data planificată pentru organizarea votului fiind 19 octombrie 2023, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nicola Sturgeon a spus că îi va scrie premierului britanic Boris Johnson permisiunea de a organiza un referendum consultativ, subliniind că este vital ca votul să fie legal.

Ea a spus că problema va fi trimisă Curţii Supreme din Marea Britanie.

Alegătorii din Scoţia, ţară care are o populaţie de aproximativ 5,5 milioane de locuitori, au respins independenţa în 2014. Cu toate acestea, Guvernul semiautonom al Scoţiei susţine că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la care s-au opus majoritatea scoţienilor, înseamnă că decizia trebuie supusă unui al doilea referendum.

Johnson şi Partidul Conservator, aflat la guvernare, care se află în opoziţie în Scoţia, se opun ferm unui referendum, pe motiv că problema a fost soluţionată în 2014, când scoţienii au votat împotriva independenţei cu 55% la 45%.

El a refuzat anterior să emită ordinul ”Secţiunea 30” pentru a permite desfăşurarea unui referendum.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.