O analiză intermediară a terapiei experimentale pentru hepatita B a GSK, bepirovirsen, într-un studiu de fază medie, a produs speranţe pentru un tratament funcţional pentru milioane de oameni care suferă de o infecţie cronică, a declarat sâmbătă producătorul britanic de medicamente, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dacă rezultatele vor fi confirmate în studiile ulterioare, producătorul britanic de medicamente estimează că medicamentul ar putea genera vânzări de peste 2 miliarde de lire sterline (2,5 miliarde de dolari) anual.

Deşi există vaccinuri sigure şi eficiente pentru virusul hepatitei B - inclusiv vaccinurile făcute de GSK - aproape 300 de milioane de oameni la nivel global suferă de hepatită cronică B (HCB), o infecţie de lungă durată care apare atunci când organismul nu este capabil să respingă virusul, iar acesta persistă în sânge şi ficat, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Studiul de fază medie evaluează impactul administrării de bepirovirsen la pacienţii care urmează sau nu tratamentul standard pentru HCB.

În grupul de 227 de pacienţi aflaţi sub terapie standard, 24 de săptămâni de tratament cu bepirovirsen au dus la 28% dintre pacienţi reduceri puternice a doi biomarkeri cheie ai HCB, astfel încât un test nu ar fi capabil să-i detecteze.

Între timp, în cohorta de 230 de pacienţi care nu urmau deja terapia standard, 24 de săptămâni de tratament cu bepirovirsen au dus pentru 29% dintre pacienţi scăderi corespunzătoare ale aceloraşi biomarkeri. Cât de durabile sunt aceste răspunsuri rămâne de văzut.

Pacienţii trebuie să nu primească terapie timp de şase luni sau mai mult şi să nu prezinte nicio dovadă de recurenţă a virusului pentru a obţine o vindecare funcţională, a declarat Christopher Corsico, directorul pentru dezvoltare al GSK, pentru Reuters.

Dar aceste date sugerează că este posibil un tratament funcţional, a spus Corsico.

”Faptul că aveţi un număr atât de mare de răspunsuri, chiar şi atunci când opriţi terapia este fără precedent... în comparaţie cu alte medicamente care sunt testate”, a arătat acesta.

Medicamentele existente pentru HCB, cum ar fi analogii nucleozidici/nucleotidici (NA), sunt adesea luate pe viaţă deoarece suprimă, dar rareori elimină virusul. În ciuda utilizării lor, pacienţii pot dezvolta complicaţii grave, inclusiv cancer de ficat.

În 2019, hepatita B a dus la aproximativ 820.000 de decese, conform estimărilor OMS.

GSK, condus de CEO Emma Walmsley, a licenţiat bepirovirsen de la compania Ionis Pharmaceuticals, în 2019.

Medicamentul este conceput pentru a combate boala pe trei fronturi: prin inhibarea replicării virale, prin suprimarea producţiei de proteine ​​virale asociate infecţiei cu virusul hepatitei B şi prin stimularea sistemului imunitar.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.