Deputatul PNL Tudor Polak a declarat, joi, în emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre comunicatul PSD venit după anunţul premierului Ciucă privind decizia pe preţul la combustibili, că în momentul de faţă, din punctul său de vedere, coaliţia nu funcţionează în modul cum ar trebui. Cel puţin la nivel de comunicare nu cred că suntem unde ne-am dori să fim, a arătat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Trecem prin niştie clipe destul de dificile, în care Guvernul a încercat să vină treptat cu pachete de sprijin pentru diferite segmente de populaţie. Acum, avem o altă situaţie care s-a ivit, această creştere extrem de mare a preţurilor carburanţilor. În momentul de faţă, disponibilităţile financiare ne indică cea mai bună variantă această reducere a preţului la pompă cu 50 de bani. România avea până ieri, săptămâna trecută, al patrulea cel mai mic preţ din UE, acum, după ce această scădere se va aplica, va avea al doilea cel mai mic preţ, atât la motorină cât şi benzină, din UE”, a spus Polak. 

El a precizat că nu avem de unde să ştim cât va dura aceste conflict din Ucraina şi această criză inflaţionistă.

”Din perspectiva mea ar trebui să fim prudenţi şi să nu aplicăm măsuri cu impact major. Această măsură se va simţi şi în buzunarele cetăţenilor”, a arătat el. 

Despre mesajul celor de la PSD, care au ieşit cu un comunicat de presă, imediat după anunţul premierului privind decizia de a compensa 0.5 lei pe litru preţul la combustibil, pentru a spune că social-democraţii aveau altă propunere, care era mai bună, Tudor Polak a spus: ”Eu nu pot să îl înţeleg. Eu ştiu că preşedintele PSD a participat la discuţiile din coaliţie”.

El a continuat: ”Nu există nicio măsură şi nicio coaliţie normală în lumea asta care să funcţioneze prin comunicări prin intermediul mediei.(..) Premierul a anunţat astăzi o decizie discutată în coaliţie şi vedem un comunicat de presă neasumat,  adică asumat dar neasumat public de niciun lider al PSD care ne spune că această măsură nu este bună şi că ar fi alta mai bună”. 

Parlamentarul PNL a precizat: ”În momentul de faţă, din perspectiova mea coaliţia nu funcţionează în modul cum ar trebui să funcţioneze şi cel puţin la nivel de comunicare nu cred că suntem unde ne-am dori să fim”. 

Potrivit lui Polak, ”este o abordare pe care el personal nu ar putea să o aibă faţă de un coleg, fie de partid sau de coaliţie”.

”Sunt lucruri care se agrează şi se comunicîă în interior. Nu ştiu dacă această modalitate de a face politică în interiorul coaliţei poate să ajute pe cineva din ineruorul sau exteriorul coaliţiei, pentru că vorbim şi de cetăţenii români. Nu îl înţeleg (comunicatul, nr)”, a mai spus deputatul PNL. 

PSD a transmis, joi, la scurt timp după anunţul premierului Nicolae Ciucă privind compensarea cu 50 de bani a preţului la combustibili, că respectă decizia şefului Executivului însă alternativa PSD ar fi fost mai bună.

Social-democraţii au anunţat că dacă operatorii vor creşte în continuare preţurile, PSD va reveni în coaliţie cu propunerea unui preţ maximal sau a limitării adaosului comercial.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.