Doar 49 de milioane de smartphone-uri au fost livrate în Europa în primul trimestru al acestui an, acesta fiind cel mai slab prim trimestru pentru piaţa europeană de smartphone-uri din 2013 până acum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Piaţa europeană de smartphone-uri a scăzut cu 12% în primele trei luni ale acestui an, susţine analiza Counterpoint Research, care avertizează că se poate şi mai rău pe viitor.

Singurul producător din top 5 care a crescut în această perioadă este Realme. Aflat chiar pe al cincilea loc în piaţa europeană, Realme a crescut cu 67% şi are acum o cotă de 4%.

Samsung se menţine pe prima poziţie, deşi a înregistrat o scădere de 16 procente. Cota de piaţă a companiei coreene s-a redus de la 37% la 35%.

Apple reuşeşte, ca de obicei în ultimii ani, să se ţină cel mai bine şi să scadă cel mai puţin dintre producătorii de top. Pentru că a scăzut doar cu 6% (mult mai puţin decât alţii), cota de piaţă a companiei americane a crescut uşor, de la 24% la 25%.

Locurile trei şi patru sunt ocupate de Xiaomi şi Oppo. Xiaomi are parte de cea mai mare scădere dintre producătorii de top, pierzând nu mai puţin de 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Xiaomi are acum 14% din piaţa europeană, de la 19%, iar Oppo, care a scăzut cu 8%, şi-a menţinut cota de 6% din piaţă.

Există multe motive pe seama cărora analiştii pun această scădere. Dincolo de pandemie, care încă afectează producţia în China, există acum un război şi o inflaţie globală care reduce motivaţia cumpărătorilor.

Aceeaşi analiştii avertizează că situaţia va deveni şi mai grea înainte să se îmbunătăţească, adică piaţa ar putea să scadă şi mai mult în trimestrele care urmează.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.