Un autoturism s-a ciocnit cu o autospecială de mentenanţă a drumurilor, în municipiul Iaşi, opt muncitori fiind prinşi sub maşină în urma impactului. Patru persoane au murit şi alte patru au fost transportate la spital în urma accidentului.
Accidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri, în municipiul Iaşi, pe Şoseaua Păcurari.
Potrivit ISU Iaşi, în urma accidentului, mai multe persoane au fost prinse sub un autoturism, acolo fiind trimise două echipaje de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru transport victime multiple, un echipaj de prim-ajutor calificat şi trei echipaje de la SAJ.
"Echipajele de intervenţie au constatat că un autoturism a intrat în coliziune cu o autospecială de mentenanţă a drumului şi a surprins opt muncitori care lucrau la reabilitarea drumului public. În urma evenimentului au rezultat opt victime, dintre care patru au fost transportate la spital, iar patru au fost declarate decedate", au transmis reprezentanţii ISU Iaşi.
Poliţiştii rutieri urmează să stabilească din ce cauze s-a produs accidentul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.