Ministrul Afacerilor Interne, Lucia Bode, a vorbit, la Forumul Siguranţei Rutiere, despre „un tablou sumbru care ne relevă un adevărat dezastru pe şosele”, el arătând că România este de mulţi ani la coada clasamentului european în ceea ce priveşte siguranţa pe şosele. Ministrul anunţă că autorităţile vor să monteze 600 de camere fixe şi mobile pentru monitorizarea traficului pe trei dintre cele mai circulate artere rutiere din România. Conform datelor anunîate de Bode, numărul accidentelor de circulaîie a scăzut de la 6271 în anul 2020 la 4915 in anul 2021, însă numărul persoanelor decedate în accidente în trafic a crescut de la 1646 în anul 2020 la 1779 în anul 2021.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În România costul social mediu al accidentelor rutiere soldate cu decese s-a ridicat în anul 2021 la aproximativ 2 mld. de euro la care se adaugă încă aproximativ 639 de milioane de euro costul accidentelor grave. În total, 2,6 mld euro echivalentul a 1,2 % din PIB-ul României”, a afirmat Lucian Bode în discursul rostit la Forumul Siguranţei Rutiere.
Conform ministrului, datele Comisiei Europene arată că în perioada 2010-2020, România s-a situat pe ultimul loc la nivelul Uniunii Europene în ceea ce priveşte siguranţa rutieră, iar în conformitate cu datele statistice Eurostat, aferente anului 2021, ţara noastră a înregistrat 93 decese/1 milion de locuitori, context în care s-a menţinut pe primele locuri la acest indicator în clasamentul statelor europene.
„De aici trebuie să plecăm în evaluarea noastră, de la un tablou sumbru care ne relevă un adevărat dezastru pe şosele, dar şi nevoia de recalibrare a politicilor în materie de educaţie şi siguranţă rutieră”, afirmă Bode.
Conform statisticilor prezentate de acesta, deşi numărul accidentelor rutiere a scăzut în anul 2021 faţă de anul 2020 - de la 6271 în anul 2020 la 4915 in anul 2021-  numărul persoanelor decedate în accidente în trafic a crescut de la 1646 în anul 2020 la 1779 în anul 2021. 
Lucian Bode a subliniat de asemenea că pentru concretizarea direcţiilor de acţiune ale MAI în ceea ce priveşte reducerea numărului de accidente pe şosele se află în implementare la nivelul ministerului mai multe proiecte în valoare de peste 486 milioane lei finanţate din fonduri europene nerambursabile.
„Proiectele vizează o paletă largă de acţiuni - operaţionalizarea unui sistem de camere mobile şi fixe de monitorizare a traficului, in număr de aproximativ 600, pe trei dintre cele mai aglomerate artere naţionale (DN1, DN7 şi A2), achiziţia de autospeciale de politie, achiziţia a două elicoptere de monitorizare si gestionare a traficului şi a unei caravane educaţionale”, a precizat Lucian Bode.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.