Congresul Statelor Unite a adoptat o lege care consolidează protecţia judecătorilor de la Curtea Supremă, cu câteva zile înaintea unor hotărâri considerate cruciale cu privire la avort şi armele de foc, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un american puternic înarmat a fost arestat miercurea trecută în apropierea locuinţei judecătorului conservator Brett Kavanaugh, la periferia Washingtonului, care voia să-l asasineze pe judecător, iar apoi să se sinucidă.

În timpul interogatorului, el le-a spus anchetatorilor, între altele, că este furios pe Curtea Supremă în urma divulgării, la începutul lui mai, a unui proiect de hotărâre privind avortul.

Acest text sugerează că cea mai înaltă jurisdicţie din Statele Unite este pregătită să-şi anuleze hotărârea istorică din 1973 prin care a recunoscut dreptul femeilor de a avorta, ceea ce a declanşat manifestaţii în întreaga ţară, inclusiv în faţa locuinţelor mai multor judecători.

O hotărâre a Curţii Supreme în acest dosar, dar şi o hotărâre cu privire la purtarea armelor de foc, urmează să fie anunţate până la 30 iunie şi alimentează temeri cu privire la o creştere a unor tensiuni,

”Azi (marţi), noi am transmis un semnal clar radicalilor de stânga: nu puteţi intimida judecătorii Curţii Supreme”, a anunţat liderul minorităţii republicae în Camera Reprezentanţilor Kevin McCarthy, chiar înainte de adoptarea acestui proiect de lege.

Textul prevede o extindere a protecţiei de care beneficiază judecătorii Curţii Supreme la întreaga familie a acestora.

El a fost adoptat de către Senat şi urmează să fie promulgat de către preşedintele american Joe Biden.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.