După investiţiile în podcast-uri, Spotify va continua expansiunea în zona audio cu cărţi în acest format, pe care vrea să le ofere abonaţilor săi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cărţile audio vor deveni al treilea pilon al afacerilor Spotify, după muzică şi podcast-uri, cel puţin asta vor şefii companiei, care le-au transmis acest lucru şi investitorilor. Miercuri, într-o şedinţă cu investitorii, executivii Spotify au susţinut o prezentare legată de cărţile în format audio, nişă pe care urmează să o atace în viitorul apropiat.

Deşi nu există încă informaţii despre acţiunile exacte în această zonă ale companiei suedeze sau legată de momentul în care Spotify va intra pe această nişă, mutarea va avea implicaţii majore atât asupra serviciului de streaming, cât şi a pieţei de cărţi audio.

Audiobook-urile sunt scumpe. Abonamentele pentru cărţi audio oferite de Amazon, Apple şi Google variază în jurul a 15 dolari pe lună. Asta înseamnă că, cel mai probabil, Spotify va oferi un abonament separat pentru audiobooks. Includerea cărţilor în oferta generală şi scumpirea abonamentelor premium ar putea face ca cei care folosesc Spotify doar pentru muzică să renunţe la abonamente.

Intrarea pe zona de audiobooks nu ar trebui să fie o surpriză, după ce, anul trecut, Spotify a cumpărat Findaway, o platformă pentru publicarea, distribuirea şi monetizarea cărţilor audio. Această achiziţie încă nu a fost finalizată, însă.

Este exact aceeaşi strategie expansivă pe care Spotify a pus-o în practică şi în cazul podcast-urilor, unde a început tot prin cumpărarea unor studiouri care i-au oferit acces atât la conţinut, cât şi la tehnologia specifică.

În 2021, piaţa cărţilor electronice a crescut cu 25%, ajungând să valoreze 1,6 miliarde de dolari, conform Edison Research. Piaţa cărţilor electronice este mai mare şi decât cea a podcast-urilor, estimată la 1,45 miliarde de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.