Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a avut joi, 9 iunie 2022, o întrevedere cu noul ministru pentru Europa şi al afacerilor externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, în marja participării ministrului român de externe la Conferinţa ministerială a OCDE ce are loc la Paris, în perioada 9-10 iunie 2022. În cadrul discuţiilor, cei doi miniştri au abordat temele prioritare ale agendei bilaterale, precum şi aspecte de actualitate la nivel european şi internaţional, cu accent pe temele de securitate şi efectele multiple ale războiului ilegal declanşat de Rusia contra Ucrainei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat nivelul excelent al relaţiilor dintre România şi Franţa, relaţii definite în cadrul Parteneriatul Strategic reînnoit în 2018 prin semnarea Declaraţiei Politice de către Preşedinţii Klaus Iohannis şi Emmanuel Macron, şi ale cărui direcţii de dezvoltare au fost detaliate în cadrul Foii de Parcurs actualizate România – Republica Franceză, semnată în 2020, potrivit unui comunicat MAE. 

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat aprecierea României pentru contribuţia Franţei la întărirea posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul Estic în mod unitar şi coerent, prin prezenţa militarilor francezi în România, subliniind că acest demers reprezintă şi o confirmare clară a solidarităţii aliate şi a angajamentului constant al Franţei faţă de securitatea statelor aliate, inclusiv a României, contribuind astfel inclusiv la consolidarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Franţa. În acest context, cei doi miniştri au susţinut operaţionalizarea în cel mai scurt timp a Grupului de luptă al NATO sub coordonarea Franţei, pe teritoriul României.

În acest context, ministrul Bogdan Aurescu a menţionat necesitatea reflectării, de o manieră adecvată, în documentele Summitului de la Madrid, inclusiv în noul Concept Strategic al NATO, a importanţei strategice a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică, având în vedere şi contextul de securitate generat de războiul ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, cei doi miniştri au discutat despre importanţa consolidării posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, având în vedere evoluţiile negative de securitate generate de agresiunea rusă. 

Cei doi miniştri au discutat în detaliu şi situaţia luptelor din Ucraina, respectiv perspectivele şi parametrii reluării negocierilor de pace. 

În contextul discuţiei privind pregătirea Summitului de la Madrid, cei doi miniştri au exprimat susţinerea statelor lor pentru aderarea Suediei şi Finlandei, care va contribui la consolidarea securităţii aliate.

În planul cooperării bilaterale pe componenta de securitate, a fost discutată şi relevanţa organizării unei reuniuni în formatul 2+2, la nivel de miniştri de afaceri externe şi apărare, din perspectiva coordonării celor două state, mai ales în noul context de securitate.

Ministrul francez de externe a exprimat aprecierea pentru modul în care România a acordat sprijin multidimensional Ucrainei, ministrul român de externe prezentând eforturile României în acest sens. De asemenea, a prezentat demersurile ţării noastre pentru asigurarea tranzitului cerealelor ucrainene prin România către alte state de destinaţie. 

În egală măsură, ministrul român de externe a subliniat necesitatea sprijinirii Republicii Moldova pentru a face faţă diverselor efecte ale crizei generate de agresiunea Rusiei, amintind conferinţa organizată şi coprezidată la Berlin, la 5 aprilie, împreună cu omologii german şi francez pentru crearea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova. În acest context, cei doi miniştri au discutat despre conferinţa de follow-up pe care o va găzdui România în această vară.

Totodată, ministrul român de externe a reiterat sprijinul pentru integrarea europeană a Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei, subliniind necesitatea unui semnal politic clar privind hotărârea UE de angajament cu partenerii pe un traseu ambiţios pro-european, care să fie adoptat la Consiliul European din iunie. Cei doi miniştri au reconfirmat susţinerea pentru politica de lărgire a UE şi, în acest cadru, pentru începerea cât mai curând a negocierilor de aderare cu UE ale Albaniei şi R. Macedonia de Nord. 

În contextul discuţiilor privind consolidarea reformei spaţiului Schengen şi a securităţii frontierelor externe ale Uniunii, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a reiterat, argumentat, aşteptările legitime ale ţării noastre de aderare la spaţiul Schengen, fiind subliniat şi modul în care România a gestionat situaţia refugiaţilor din Ucraina. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.