Preşedintele Senatului, Florin Cîţu a afirmat, marţi, că îl deranjează lipsa unei strategii de a contracara ceea ce se pare că urmează, şi anume o criză economică majoră. Nu văd altă variantă, dacă mergem în această direcţie şi dacă se adeveresc aceste scenarii negative cu criza, decât la un moment dat să fie introduse taxe, a precizat Cîţu, arătând că la împrumuturi deja este un haos total şi nimeni nu mai are încredere să finanţeze PSD-ul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Pentru mine, uitându-mă aşa în ansamblu, ce mă deranjează puţin este lipsa unei strategii de a contracara ceea ce se pare că urmează, şi ne spun şi cei din SUA şi din Europa, o criză economică majoră. Aici am eu îngrijorări pentru că nu văd decât măsuri care duc la creşteri de cheltuieli, ceea ce în faţa unei crize destabilează ”, a spus el. 

El a continuat: ”Nu văd altă variantă, dacă mergem în această direcţie şi dacă se adeveresc aceste scenarii negative cu criza, decât la un moment dat să fie introduse taxe, pentru că de undeva trebuie să iei bani să susţii bugetul. Mă refer la creşteri de cheltuieli care nu au fost discutate şi undeva îngrijorează că nu este o strategie clară, cum vom ataca noi această criză”. a spus preşedintele Senatului. 

Cîţu a mai afirmat că în momentul unei crize, veniturile scad şi atunci rămân doar variante, şi speră să nu se ajugă acolo, a creşterii taxelor. 

”La împrumuturi deja este un haos total, ne împrumutăm la 8,5%, să ajungem să ne împrumutăm la 10% nu îţi mai dă nimeni bani. Ieri a încercat Ministerul Finanţelor să ia 800 de milioane de lei din piaţă, a luat aproape 300 de milioane de lei, la dobânzi de 8,5. Este clar că nimeni nu mai are încredere să finanţeze PSD-ul şi atunci e foarte complicat să mergi mai departe”, a precizat el. 

Potrivit lui Florin Cîţu, ”rolul Guvernului este să vină cu o strategie şi să arate cum vom naviga în această perioadă de criză”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.