Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, până în 31 mai, au fost organizate 66 de consulate itinerante (mobile) din totalul de 154 de astfel de acţiuni de prestare de servicii consulare pentru cetăţenii români programate pentru acest an, în cadrul cărora au fost procesate 17.186 de servicii consulare. Astfel, a fost depăşit deja numărul consulatelor itinerante organizate în anul 2021, respectiv 64, în cadrul cărora au fost procesate aproximativ 15.000 de servicii consulare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

MAE precizează, într-un comunicat de presă transmis luni, că acest tip de demers consular vine în sprijinul comunităţilor româneşti din străinătate, mai ales în contextul în care sunt prestate, într-o perioadă scurtă de timp, un număr din ce în ce mai mare de servicii consulare, fiind extinsă, de asemenea, lista cu localităţile cu comunităţi româneşti beneficiare.

De exemplu, pe parcursul lunii mai, cu ocazia deplasărilor în localităţile Preston şi Wirral, funcţionarii consulari din cadrul Consulatului General al României la Edinburgh au efectuat 1.205 servicii consulare pentru cetăţenii români, un număr record până acum pentru astfel de consulate itinerante (mobile), arată sursa citată. De asemenea, o echipă consulară mobilă a Consulatului General al României la Roma s-a deplasat la Perugia, unde au fost procesate peste 500 de servicii consulare, în timp ce în cadrul consulatului itinerant (mobil) pe care Consulatul General al României la Los Angeles l-a organizat la Seattle şi Portland au fost efectuate peste 300 de servicii consulare românilor din statele Washington şi Oregon.

"MAE reaminteşte că procedura de organizare a consulatelor itinerante (mobile), revizuită şi îmbunătăţită în anul 2021, la iniţiativa ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, presupune un element de noutate relevant pentru consolidarea dialogului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României cu membrii comunităţilor româneşti din străinătate şi anume consultarea acestora la începutul fiecărui an cu privire la planificarea consulatelor itinerante (mobile) pentru anul în curs. Astfel, cetăţenii români au posibilitatea să ia la cunoştinţă despre organizarea consulatelor itinerante şi pot formula propuneri şi sugestii reprezentanţilor consulari, acestea fiind luate în considerare pentru ca aceste activităţi să fie cât mai eficiente şi utile pentru membrii comunităţilor româneşti", mai scrie în comunicat.

Prin extinderea practicii de organizare a consulatelor itinerante (mobile), MAE urmăreşte să răspundă într-un mod cât mai eficient aşteptărilor cetăţenilor români din străinătate, din comunităţi numeroase sau aflate la mare distanţă faţă de sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României, facilitând, astfel, accesul acestora la asistenţă şi servicii consulare.

Calendarul orientativ al organizării consulatelor itinerante (mobile) pentru perioada până la sfârşitul anului poate fi consultat aici.

Consulatul itinerant (mobil) este o activitate cu caracter ocazional şi care presupune deplasarea unei echipe consulare mobile într-o localitate unde se află o comunitate românească, aflată la distanţă faţă de un oficiu consular permanent, în vederea prestării de servicii consulare solicitate de membrii comunităţii respective. Echipele consulare mobile sunt formate din consuli şi funcţionari consulari ai misiunii diplomatice sau oficiului consular care organizează această activitate şi sunt dotate cu echipamente tehnice necesare preluării şi procesării serviciilor consulare în regim fizic. În cadrul acestor consulate itinerante (mobile) se poate procesa o gamă foarte variată de servicii consulare, precum acte notariale, documente de călătorie şi de stare civilă, obţinere de acte din România şi altele.

În cursul anului 2021, s-au desfăşurat 64 de consulate itinerante (mobile), în cadrul cărora au fost procesate aproximativ 15.000 de servicii consulare, fiind efectuate de 7 ori mai multe servicii consulare decât în cele 21 de consulate itinerante (mobile) desfăşurate pe parcursul anului 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.