Baschetbalistul Cătălin Baciu a semnat un nou contract cu echipa CSM Oradea, la care evoluează de trei sezoane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jucătorul în vârstă de 34 ani şi înalt de 2.14 metri a semnat un nou contract, marţi, valabil în următorul sezon cu CSM Oradea, medaliată cu bronz în 2022.

”Sosit în vara anului 2019 la Oradea, a contribuit la câştigarea Supercupei în toamna aceluiaşi an, respectiv la calificările în finala Ligii Naţionale 2021 şi cele de Cupa României 2020 şi 2021. Totodată, a făcut parte din echipa care a cucerit medalia de bronz în FIBA Europe Cup, având o contribuţie majoră în ambele faze ale jocului în finala mică cu Parma Perm”, a precizat CSM Oradea.

Originar din Cluj-Napoca, Baciu a jucat baschet la nivel universitar în NCAA, cu Clemson Tigers, între 2008 şi 2012, după care a revenit la actuala U BT Cluj timp de patru sezoane. Au urmat Steaua Bucureşti, timp de două stagiuni, şi unul la SCM Timişoara, de unde s-a transferat la formaţia orădeană.

Baciu are zece sezoane la activ în baschetul românesc şi a bifat 321 prezenţe în Liga Naţională, respectiv 36 în Cupa României.

De-a lungul anilor, Cătălin Baciu a fost component al echipei naţionale a României. El a participat la FIBA EuroBasket 2017, unde a avut medii statistice de 7.8 puncte şi 3.2 recuperări în 15.7 minute pe meci. De asemenea, a bifat cinci apariţii la All Star Game din România.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.