Statele Unite sunt ”îngrijorate” cu privire la eventuale limite impuse de către Beijing vizitei în Xinjiang a Înaltulu Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului Michelle Bachelet, potrivit secretarului de Stat american Antony Blinken, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Statele Unite rămân îngrijorate de vizita Înaltului Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului Michelle Bachelet şi a echipeisale în Republica Populară China şi faţă de eforturile acesteia din urmă de a restrânge şi manipula această vizită”, a declarat, citat într-un comunicat, sâmbătă, secretarul de Stat american Antonu Blinken.

Condiţiile acestei vizite ”nu au permis o evaluare completă li independentă a situaţiei drepturilor omului, inclusiv la Xinjiang”, consideră şeful diplomaţiei americane.

Blinken se declară ”tulburat de informaţii potrivit cărora, locuitori ai Xianjiangului au fost avertizaţi să nu se plângă sau să (nu) vorbească în mod dechis despre condiţiile din regiune”.

Această regiune chineză a fost mult timp teatrul unor atentate sângeroase vizând civili, comise, acuză autorităţile chineze, de către separatişti şi islamişti uiguri - principalul grup etnic în regiune.

Xinjiangul, în care locuiesc 26 de milioane de persoane, face, de câţiva ani, obiectul unei supravegheri draconice.

Studii occidentale acuză Beijingul de faptul că a internat peste un milion de uiguri şi de membri ai altor grupuri etnice musulmane în ”tabere de reeducare”, că le-a impus ”muncă forţată” sau că i-a ”sterilizat forţat”. Statele Unite evocă un ”genocid”.

China a denunţat aceste raporturi drept părtinitoare şi vorbeşte despre ”centre de formare profesională” menite să dezvolte locurile de muncă şi să eradicheze extremismul.

ACEASTA NU ESTE O ”ANCHETĂ”

Michelle Bachelet a efectuat o vizită în Xinjiang, în capitala regiunii, Urumqi.

Ea a anunţat că a efectuat o vizită, în oraşul Kashgar, la o închisoare, unde a văzut deţinuţi.

Bachelet şi-a catalogat accesul ”destul de deschis, destul de transparent”.

Guvernul local din Xinjiang i-a dat asigurări, a anuţat ea, că reţeaua ”centrelor de formare profesională” a fost ”desfiinţată”.

Michelle Bachelet a anunţat că a vizitat unul dintre aceste foste centre.

Detaliile vizitei sale nu au fost făcute publice.

Fosta preşedintă chiliană a fost plasată într-o ”bulă sanitară”, în numele situaţiei epidemice din China, care a ţinut-o departe de presa străină.

Ea a anunţat într-o conferinţă de presă online, la finalul vizitei în China, sâmbătă, că această vizită, de la care presa străină a fost exclusă, nu constituie o ”anchetă”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.