Ciprian Teleman şi-a explicat, sâmbătă, într-o postare, motivele demisiei din USR, la scurt timp după ce şi-a anunţat colegii, printr-un mesaj intern, despre decizia sa. El spune că În acest moment formaţiunea are resursele necesare pentru a-şi urma linia politică şi fără contribuţia sa şi aminteşte că a pledat necondiţionat pentru fuziunea cu USR şi crede în continuare că exploatarea complementarităţii celor două partide ar fi generat o valoare mai mare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Nu am vrut să fie public dar a devenit public. Mă retrag din USR. Aş vrea să spun care sunt motivele pentru a nu lăsa loc speculaţiilor. În acest moment USR are resursele necesare pentru a-şi urma linia politică şi fără contribuţia mea”, spune Teleman în postare. 
 
El arată că a intrat în politică şi pentru a schimba imaginea politicianului într-una a decenţei şi a dedicării pentru interesul public.
 
”A fost primul mesaj pe care l-am transmis colegilor din MCID, că vreau să fim o instituţie care îşi serveşte clienţii. Nu cred în politica forţei, cred în cea a dialogului şi a consensului. Am contribuit la organizarea PLUS cu experienţa dobândită în activitatea profesională. Am pledat necondiţionat pentru fuziunea cu USR şi cred în continuare că exploatarea complementarităţii celor două partide ar fi generat o valoare mai mare. Am înfiinţat un minister pentru următorii 20 de ani în condiţii politice complicate. Am lăsat două componente importante în PNRR, cea de digitalizare şi cea de internaţionalizare a cercetării, construite cu contribuţia unor oameni extraordinari cărora le rămân recunoscător. Nu am nicio ranchiună sau vreun resentiment. Dimpotrivă, apreciez calităţile colegilor cu care am fost în Guvern şi a multor colegi din USR PLUS. Am învăţat din sfaturile sau din criticile lor”, spune fostul ministru. 
 
El mai afirmă: Cred că politica are nevoie în continuare de resurse din afara ei”.
 
”Are nevoie de specialişti în politici publice, în reformarea administraţiei, în digitalizare, în justiţie, în sănătate. Are nevoie şi de voci vehemente care să semnaleze abuzurile. Experienţa pe care am acumulat-o rămâne disponibilă celor care vor propune proiecte coerente de modernizarea a României. Succes, USR, succes celor care cred în viitorul României!”, spune Teleman în finalul postării.
 

Ciprian Teleman, fost ministru al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, în Guvernul Cîţu, şi-a anunţat, sâmbătă, demisia din USR, prin intermediul unui mesaj intern adresat colegilor. Ciprian Teleman a fost preşedinte al organizaţiei PLUS Ilfov, înainte de fuziunea partidului cu USR.

 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.