Ministerul Apărării anunţă că sâmbătă, 28 mai, în jurul orei 04.30 a avut loc un atac cibernetic de tip DDOS, asupra versiunii în limba engleză a paginii de internet a Ministerului Apărării Naţionale, iar specialiştii Comandamentului Apărării Cibernetice al MApN (CApC) au reuşit restabilirea funcţionării normale a paginii de internet, în aproximativ 30 de minute de la declanşarea atacului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sâmbătă, 28 mai, în jurul orei 04.30, asupra versiunii în limba engleză a paginii de internet a Ministerului Apărării Naţionale, https://english.mapn.ro/, s-a declanşat un atac cibernetic de tip distributed denial of service (DDOS), spune Ministerul Apărării, într-un comunicat oficial. 

Specialiştii Comandamentului Apărării Cibernetice al MApN (CApC) au reuşit restabilirea funcţionării normale a paginii de internet în aproximativ 30 de minute de la declanşarea atacului DDOS.

Ministerul Apărării face precizarea că site-ul MApN nu conţine baze de date cu caracter sensibil sau clasificat, iar atacul nu a afectat alte servicii şi reţele informatice ale MApN.

Comandamentul Apărării Cibernetice al MApN este în legătură cu celelalte instituţii naţionale cu atribuţii în domeniu pentru identificarea cu precizie a originii acestui atac şi luarea tuturor măsurilor care se impun, se mai precizează în comunicat.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.