Guvernul României are, miercuri, pe ordinea de zi a şedinţei, două proiecte de lege prin care ţara noastră se retrage din Banca Internaţională de Cooperare Economică şi Banca Internaţională de Investiţii, bănci cu acţionariat rusesc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pe agenda Executivului se află denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internationale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, şi a Protocolului semnat la Moscova, la 18 decembrie 1990, de modificare a Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Cooperare Economică, precum şi a Statutului acestei bănci Guvernul României întreprinde, astfel, demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică. Cheltuieli ocazionate de retragerea din acţionariatul Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, precum şi cele privind asistenţa tehnică şi juridică se vor asigura din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanţelor, ”Acţiuni generale”, se precizează în proiect. De asemenea, Guvernul României întreprinde demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Investiţii. Se denunţă, astfel, Acordul interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, la care România a adrerat prin Decretul nr. 24/1971 şi Protocolul deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova, ratificat prin Legea nr. 244/2016, de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.