Autorităţile din România afirmă că nu au fost înregistrate modificări ale radioactivităţii factorilor de mediu, în urma incendiului de litieră de pădure din apropiere de Cernobîl. Joi, tendinţa de deplasare a norului de fum era către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei - zona Odessa şi nordul Mării Negre, iar din noaptea de joi spre vineri fumul se va deplasa spre estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Mediului, Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului, care monitorizează permanent evoluţia radioactivătăţii mediului la nivel naţional, nu a pus în evidenţă, până în acest moment, modificări ale radioactivităţii factorilor de mediu.

Precizările vin în urma informaţiilor conform cărora a luat foc litiera forestieră din districtul Vîşhorod, Ucraina, fiind afectate de flăcări aproximativ 45 de hectare de pădure aflate în apropierea zonei de excludere a CNE Cernobîl.

"Valorile înregistrate în ultimele 24 de ore se situează în domeniul de variaţie al fondului natural specific acestei perioade. Monitorizarea atentă a evoluţiei situaţiei radioactivităţii mediului, coroborată cu direcţia curenţilor de aer, va continua", a precizat Ministerul Mediului.

Conform sursei citate, având în vedere simulările modelelor numerice rulate de Administraţia Naţională de Meteorologie privind deplasarea norului de fum din zona Cernobîl, Ucraina, pe parcursul zilei de joi, se apreciază că direcţia dominantă a vântului va fi dinspre nord-nord-vest către sud-sud-vest, astfel că tendinţa de evoluţie a norului de fum va fi de deplasare către sud, respectiv spre sud-vestul Ucrainei - zona Odessa şi nordul Mării Negre. Vântul va sufla în general moderat, cu viteze la rafală de până la 40...45 km/h.

Începând din noaptea de joi spre vineri, circulaţia aerului se va reorienta şi se va realiza dinspre vest către est, astfel că tendinţa de evoluţie a norului de fum va fi de deplasare către estul Ucrainei şi sud-vestul Rusiei. În zona de evoluţie a norului de fum, în intervalul 19-21 mai, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi redusă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.