Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România anunţă lansarea concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2022-2023, destinate tinerilor muzicieni, interpreţi de muzică vocală şi instrumentală, precum şi dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 şi 24 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În cadrul ediţiei a noua a concursului, UNIMIR oferă 15 burse a câte 1.000 de euro fiecare, acordate pe parcursul anului şcolar/universitar 2022-2023 (9 luni).

„A fi muzician este una dintre cele mai nobile meniri, dar şi un extrem de dificil parcurs profesional, mereu în găsirea echilibrului între rigoarea performanţei şi fragilitatea destinului artistic. De aceea ne îndreptăm din nou atenţia către tinerele valori ale artei muzicale interpretative din România prin noua ediţie a burselor UNIMIR. Este o iniţiativă menită să încurajeze talentul, dar şi munca susţinută a muzicienilor aflaţi la început de drum, pe băncile şcolii sau în sălile de repetiţie. Este o investiţie în viitorul artei româneşti şi în inspiraţia pe care aceşti tineri o vor dărui, în timp, societăţii", a declarat dr. Felicia Filip, preşedintele UNIMIR.

Dosarele de înscriere se vor completa online, la linkul: https://forms.gle/SMhtRnxYViyyAbDF9 , conform calendarului Concursului, până cel târziu pe data 11 iunie, ora 12.00.

Pentru înscriere, candidaţii pentru Bursele UNIMIR trebuie să fie elevi sau studenţi în anul de studiu 2022 – 2023 şi să transmită online următoarele documente:


• Cerere incluzând date de identitate şi de contact, numele instituţiei în care învaţă candidatul, clasa sau anul de studiu, precum şi repertoriul pentru proba practică: două înregistrări cu lucrări reprezentative din stiluri / epoci diferite;
• Copie după Cartea de Identitate;
• CV Profesional;
• Scrisoare de recomandare din partea unei personalităţi din domeniu.

Calendarul Concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR 2022 -2023 este următorul:
• 11 mai - Lansarea Concursului
• 11 mai - 11 iunie - Depunerea dosarelor de candidatură
• 12 - 15 iunie - Evaluarea dosarelor de candidatură
• 16 iunie - Anunţarea candidaţilor calificaţi pentru proba practică
• 24 - 26 iunie - Proba practică a Concursului
• 27 iunie - Anunţarea bursierilor Ediţiei 2022 - 2023.

Regulamentul Concursului şi alte informaţii şi detalii depre burse şi procesul de aplicare sunt disponibile pe website-ul Muzicienilor Interpreţi din România, secţiunea Burse şi premii, la www.unimir.net/burse-si-premii/; contact - unimir.burse@gmail.com.

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România (UNIMIR) este o organizaţie neguvemamentală, nonprofit, constituită prin asocierea liberă a personalităţilor care s-au distins în arta creaţiei interpretative prin activitate individuală de referinţă în plan naţional şi internaţional. UNIMIR evidenţiază, susţine şi promovează valorile creaţiei interpretative româneşti. Începând din 2020, preşedintele UNIMIR este soprana dr. Felicia Filip, iar din consiliul director al Uniunii fac parte pianistul Viniciu Moroianu, soprana Mariana Colpoş, violonistul Gabriel Croitoru, interpreta de folclor Floarea Calotă şi dirijorii Voicu Enăchescu şi Mircea Luculescu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.